Așa cum spune tradiția ortodoxă, este bine să primești sfeștania în postul Crăciunului și să te bucuri de puterile tămăduitoare pentru suflet.

Sfeștania sau sfințirea cea mică a apei este una dintre cele mai populare slujbe pe care preoții o pot ține în casele credincioșilor. Sfeștania se face oricând au nevoie credincioșii, mai ales cei care suferă de boli grele sau cei care trec prin necazuri mari în viață.

Prin această slujbă, preotul binecuvântează casa și stropește cu agheasma mică pe toți cei care sunt prezenți, animalele din casă și din ogradă, pereții cu icoane și toate încăperile casei.

La slujba sfeștaniei se spun rugăciuni pentru binecuvântarea și ocrotirea tuturor celor din casă, pentru sănătatea lor și pentru liniștirea sufletelor încercate.

Când se face sfeștania după tradiția ortodoxă

Preoții vin în sprijinul enoriașilor și pot face sfeștania acasă oricând este necesar, dar se recomandă ca această slujbă să se țină în mod deosebit în zilele de post, miercurea și vinerea.

Singurele perioade din an în care nu se face sfeștania acasă sunt zilele de după Sfintele Paști și de după Crăciun.

În schimb, sfeștania în postul Crăciunului sau în postul Paștelui are o putere deosebită de alinare, liniștire și tămăduire.

Mulți credincioși cer sfeștania în postul Crăciunului

De cele mai multe ori, credincioșii care păstrează tradiția veche cer preotului să vină cu agheasma mică în casă în luna decembrie, în timpul postului dinainte de Crăciun, sau în luna martie, înainte de Paști. Iar cine cere sfeștania trebuie să țină post și să se spovedească.

Sfeștania în postul Crăciunului sau în Postul Mare ne ajută să ne simțim cel mai aproape de Iisus, deoarece perioada de post ne aducem aminte de nașterea lui, de miracolele iubirii Sale și de sacrificiul pe care L-a făcut pentru oameni.

Postul este o perioadă a curățeniei, în care ne primenim trupul și sufletul, dar și casa. Așa cum facem curat în gândurile, sentimentele și intențiile noastre când mergem la spovedanie, așa facem curat și în casă, iar sfeștania vine ca un sprijin din partea bisericii.

Ce rol are sfeștania pentru credincioși

Sfeștania pentru casă este asemenea spovedaniei pentru credincioși. Așa cum enoriașii vin la preot să se spovedească, să își liniștească sufletul și să primească iertare pentru păcatele lor, sfeștania alungă duhurile rele din casă și aduce mai multă liniște și pace în familie.

Prin această slujbă, casa se primenește, se curăță de rele și de necazuri, fie ele aduse de păcatele celor care locuiesc în ea, de oamenii răuvoitori sau de duhurile necurate.

Prin sfeștanie se sfințește casa, grădina și tot ce ține de bunăstarea familiei. În tradiția ortodoxă, se spune că omul prin gândurile și faptele lui nedemne întinează locul și care în care trăiește. Sfeștania este binevenită pentru cei care se căiesc, pentru cei care vor să își îndrepte viața și să trăiască mai curat și mai demn.

Dar ea are și misiunea de a sprijini sufletele greu încercate, atunci când în familie apar mereu necazuri, boli și neajunsuri.

Cum trebuie să te pregătești pentru sfeștanie

Înainte de toate, orice credincios care cere preotului să vină cu agheasma acasă trebuie să se spovedească, și el și toți cei ai casei. Familia trebuie să întâmpine preotul cu sufletul deschis și fără păcate ascunse.

Casa trebuie curățată lună, iar gospodina nu trebuie să gătească nimic de dulce în ziua respectivă. Toată familia trebuie să țină post, nimeni nu trebuie să mănânce carne, lapte, brânză sau ouă pentru sfeștania în postul Crăciunului.

Ce obiecte se pregătesc pentru slujba sfeștaniei

Gospodina casei trebuie să așeze o măsuță frumos acoperită către răsărit sau către icoanele din casă. Pe masă trebuie să pună următoarele obiecte necesare slujbei și preotului:

  • Un vas larg cu apă curată
  • Un mănunchi de busuioc
  • Două sfeșnice cu lumânări din ceară curată
  • O cățuie și tămâie
  • O icoană
  • Un pomelnic cu toți cei ai casei și chiar cu rudele decedate
  • O pâine
  • O sticlă cu ulei
  • O carafă cu vin roșu

Pe această masă, preotul va așeza Sfânta Evanghelie, Crucea și Agheasmatarul. Toți cei care participă la slujbă trebuie să stea în spatele preotului, cu fața către răsărit.

foto: Shutterstock