Cuvântul ”amin” vine din limba ebraică și, în traducere simplă, el înseamnă ”așa să fie” sau ”cu adevărat”. Nu este folosit doar de credincioșii catolici sau ortodocși. Acest cuvânt simplu, dar cu o conotație puternică, este folosit și de evrei și de musulmani pentru a întări o rugăciune.

Cei mai mulți îl rostesc în grabă la sfârșitul rugăciunilor pentru că așa au învățat de la părinții și de la confesorii lor, dar nu se gândesc prea mult la semnificația cuvântului.

”Amin” trebuie rostit încet și cu evlavie, pentru că acest cuvânt reprezintă de fapt un legământ de credință. Prin el, omul simplu care se roagă își rostește încă o dată credința, angajamentul că va respecta rugăciunea și cuvântul Domnului.

Cuvântul ”amin” îl reprezenta pe însuși Hristos

În Apocalipsa există un pasaj foarte clar și care asociază cuvântul ”amin” cu Fiul Domnului, cel care avea să vină pentru mântuire și credință.

Apocalipsa 3, 14
Acestea zice Cel ce este Amin, martorul cel credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu„.

Un fragment care ne aduce aminte de Geneză și de forța creatoare a divinității: ”la început a fost cuvântul” și s-a întrupat lumea, iar Fiul Său a fost ”începutul zidirii” unei noi credințe, mai statornice și mai puternice.

În limbajul bisericesc și în limbajul familiar

”Amin” este mai mult decât o simplă expresie de întărire a rugăciunilor. Este un cuvânt care trebuie să pornească din inimă și prin care, un credincios adevărat, își deschide singur calea către regatul din ceruri, cum spune tradiția bisericească.

Din limbajul bisericesc, cuvântul ”amin” a trecut cu ușurință în limbajul popular, unde a căpătat un sens ușor modificat. Se folosește uneori pentru a sublinia că ți-ai terminat cuvântarea și că ai expus cele mai bune și solide argumente. Amin poate să însemne ”gata”, ”asta am avut de zis”, ”așa să faci, cum am zis eu”. Tot amin poate să însemne că ai recunoscut că este adevărat un lucru și vei acționa în consecință.

sursa foto: 123rf.com