Cuprins
Dacă plănuiești organizarea nunții în anul care urmează, trebuie să știi când nu se fac nunți în 2025. Care sunt zilele de post în care nu se organizează petreceri.
Când nu se fac nunți în 2025
În anul 2025, potrivit calendarului ortodox nu se poate organiza cununia religioasă în Biserică în următoarele zile:
- În toate zilele de post și în posturile de peste an;
În ajunul și în zilele Praznicelor Împărătești, respectiv:
- 1-2 februarie – Întâmpinarea Domnului;
- 28-29 mai Înălțarea Domnului;
- 7-9 iunie – Rusaliile;
- 15 august – Adormirea Maicii Domnului;
- 13-14 septembrie – Înălțarea Sfintei Cruci;
- 24 februarie – 27 aprilie – De luni după Lăsatul Secului de carne pentru Postul Sfintelor Paști și până Duminica Sfântului Apostol Toma;
- 16 iunie – 28 iunie – Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel;
- 31 iulie – 14 august – În Postul Adormirii Maicii Domnului;
- 29 august – Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul;
- 15 noiembrie – 24 decembrie – Postul Nașterii Domnului;
- 25 decembrie 2025 – 6 ianuarie 2026 – În intervalul dintre Crăciun și Bobotează.
De ce nu se fac nunți în zilele de post
În zilele de post sau zile cu sărbători religioase importante nu se organizează petreceri deoarece întreaga perioadă este despre postire sufletească și trupească. Trebuie să fie o periodă de liniște, meditație și abstinență, atât de la anumite băuturi, cât și mâncăruri sau alte distracțiI. Astfel că, atmosfera de la petreceri ar fi în contradicție cu atmosfera sfântă care caracterizează perioada postului.
Biserica nu permite organizarea petrecerilor de nuntă în perioada postului și pentru ca bucuria întregului eveniment să nu fie umbrită de restricțiile din timpului postului.
Cu ocazia praznicelor, Biserica sărbătorește un eveniment important din istoria mânturii, un sfânt sau sfintele Moaște. Prăznuirea sau praznicul este un eveniment considerat o comemorare liturgică și spirituală a Bisericii la care se spun rugăciuni și se cântă slujba.
Când pică Paștele în 2025
În 2025, Paștele Ortodox, dar și Paștele Catolic vor pica în aceeași zi. Astfel că, duminică, 20 aprilie, se va sărbători Învierea Domnului.
Cu o săptămână înainte, pe data de 13 aprilie se vor celebra Floriile 2025, atât pentru credincioși, cât și pentru catolici.
În 2025, credincioșii vor putea celebra împreună sărbătoarea Învierii Domnului, după o pauză de 8 ani de la ultima dată când Paștele a putut fi sărbătorit în aceeași zi.
Înălțarea Domnului este o altă sărbătoare creștină importantă, care marchează Înălțarea lui Hristos la ceruri, după 40 de zile de la Învierea Sa.
Zile libere legal în România în 2025
În 2025, sunt declarate, prin lege, 17 zile libere prin sărbătorile legale. 4 Zile dintre cele libere legal vor pica în weekend, iar 13 zile vor fi libere în timpul săptămânilor din anul 2025. Iată când vor avea românii zile libere în 2025
- 1 ianuarie – Anul Nou (miercuri);
- 2 ianuarie – A doua zi după Anul Nou (joi);
- 6 ianuarie – Bobotează (luni);
- 7 ianuarie – Sfântul Ion (marți);
- 24 ianuarie – Ziua Principatelor Române (vineri);
- 18 aprilie – Vinerea Mare (vineri);
- 20 aprilie – Paștele ortodox (duminică) ;
- 21 aprilie – A doua zi de Paște (luni);
- 1 mai – Ziua Muncii (joi);
- 1 iunie – Ziua copilului (duminică);
- 8 iunie – Rusaliile (duminică);
- 9 iunie – A doua zi de Rusalii (luni);
- 15 august – Sfânta Maria (vineri);
- 30 noiembrie – Sfântul Andrei (duminică);
- 1 decembrie – Ziua Marii Uniri (luni);
- 25 decembrie – Crăciunul (joi);
- 26 decembrie – A doua zi de Crăciun (vineri).
Citește și: Când pică Paștele în 2025
Sursă foto: 123rf.com