Sfântul Apostol Simion Zilotul este patronul căsătoriilor, iar o parte din moaștele sale se află la noi în țară, la București.
Este mirele din Cana Galileii
Simion Zilotul ocupă un loc de cinste în panteonul sfinților. Se numără printre cei 12 apostoli ai Mântuitorului. Totuși, nu este atât de cunoscut cum ar trebui. A primit și numele de Canaanitul sau Zilotul, pentru a nu se confunda cu Sfântul Petru ori cu Sfântul Simeon, „fratele Domnului”. Mai este cunoscut și sub numele de Natanael. El este mirele din Cana Galileii, personajul pomenit la fiecare slujbă de cununie din Biserica Ortodoxă. Mai mult, el este considerat a fi patronul căsniciilor.
Calendarul Ortodox. Din bătrâni, se povestește…
…că la nunta lui Simion Zilotul ar fi fost săvârșită prima minune a lui Iisus. Împreună cu ceilalți apostoli, a prefăcut apa în vin. Când Simion, mirele, a văzut una ca asta, și-a lăsat pe loc mireasa, casa și familia, și a luat hotărârea de a-L urma pe Iisus Hristos, făcătorul de minuni. Pentru el, Iisus era aducătorul de mireasă și Mirele sufletelor curate. Prin credința lui, a devenit apostol și s-a aflat alături de ceilalți ucenici ai Domnului în foișorul unde s-a coborât Sfântul Duh. A propovăduit credința, călătorind în lume și și-a găsit sfârșitul în Britania, răstignit, pentru că a încercat să- lumineze oamenii prin cuvântul Evangheliei.
Simion Zilotul face minuni
Calendarul Ortodox 2016. Părticele din rămășițele pământești ale sfântului, mai precis din mâna lui, sălășluiesc la Biserica Podeanu din București. Se află aici din 1971, prin bunăvoința Preasfințitului episcop Valerian. Acesta s-a numărat printre oponenții autorităților comuniste care cereau închiderea mânăstirilor. El avea sfintele moaște ale Apostolului Simion Zilotul asupra sa, însă le păstra în mare taină, închinându-se doar el la ele și nelăsând pe nimeni în încăperea unde le ținea. În 1996, înainte de a-și da obștescul sfârșit, a dezvăluit secretul și a dăruit moaștele Bisericii Podeanu, drept răsplată pentru dragostea cu care a fost primit și înconjurat de parohul bisericii, Vasile Ailoaiei, de familia acestuia și de enoriași. Credincioșii vin să se roage în special pentru bunul mers al vieții de familie. Este important de știut că, în aceeași biserică, se află și un fragment din Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Hristos.
Sursa foto: 123rf.com