Când se vorbește despre sărbătoarea femeilor ne vine imediat în minte data de 8 martie. Dar în traidițiile noastre populare, ziua de 1 octombrie era ținută pe vremuri drept sărbătoarea femeilor și ar trebui să ținem cont de ea și în zilele noastre. Pe 1 octombrie, prima zi din brumărel, fetele de măritat țineau câteva obiceiuri închinate frumuseții și iubirii.

Sfântul Procoavă, sărbătorit pe 1 octombrie

În mod surprinzător, Sfântul Procoavă are legătură cu sărbătoarea femeilor. În tradiția populară se spune că a fost unul dintre primii sfinți dăruiți cu har de Dumnezeu și el aducea toamna, îngălbenea frunzele și presăra primul strat de brumă sau zăpadă în luna octombrie.

Gospodarii se bucurau de zăpada din octombrie. Dacă ningea timpuriu și cădeau repede frunzele, anul următor avea să fie un an mănos și bogat în recolte. Se mai spunea că, dacă vine frigul și bruma timpuriu în luna octombrie, atunci se va îmbuna ianuarie și nu va mai aduce ger năpraznic.

De ce se rugau fetele Sfântului Procoavă

Cu timpul, ziua Sfântului Procoavă a căpătat o însemnătate mult mai mare în tradiția religioasă, deoarece este și ziua Acoperământului Maicii Domnului. Obiceiurile și credințele populare s-au împletit cu sărbătorile creștine, astfel că data de 1 octombrie era totodată ziua Sf. Procoavă, dar și ziua în care era cinstit Acoperământul Maicii Domnului.

Femeile tinere și mai ales fetele de măritat credeau că, dacă se roagă la acest sfânt și respectă un anumit ritual, le va da un păr des și bogat și le va face mai frumoase și mai atrăgătoare în ochii flăcăilor.

În mod deosebit, fetele care nu aveau un păr prea frumos și des se rugau în această zi la Sf. Procoavă să le ajute. Ele se spălau pe cap cu ceai din frunze și coji de nucă, se limpezeau cu apă curată de izvor și se rugau pentru frumusețea lor. Așa cum Sf. Procoavă presăra pământul cu un strat subțire de brumă sau de zăpadă, așa se rugau și ele să le ajute cu un păr mai des și strălucitor precum bruma, să fie îndrăgite de flăcăi.

În limba slavă, procoavă vine de la termenul procov care înseamnă văl, basma sau acoperământ pentru cap. De aceea, multe tinere de măritat se rugau la Sf. Procoavă să le aducă mai repede ursitul și vălul de mireasă.

Ce mesaj poartă Acoperământul Maicii Domnului

Biserica a rândui ca ziua de 1 octombrie să fie ziua în care cinstim Acoperământul Maicii Domnului. Este o sărbătoare care mintește de arătarea Maicii Domnului în biserica din Vlaherne. Pe 1 octombrie 911 se făcea priveghere în această biserică, pentru salvarea cetăţii care era asediată. La ora patru dimineaţa, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh şi rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ţinut în mâini deasupra capetelor credincioşilor. În jurul ei se aflau apostolii, sfinţii şi mucenicii.
Sfântul Andrei a zis către ucenicul său iubit, Epifanie: „O vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?”. Iar Epifanie a zis: „O văd, Parinte, şi mă minunez!”. Acesta este evenimentul pe care îl prăznuieşte biserica pe data de 1 octombrie, spre a ne aminti că, prin nevoinţă şi rugăciune, putem primi şi noi, în greutăţile vieţii noastre, neîncetatul ajutor al Maicii Domnului.

Creștinii trebuie să se roage la icoanele Fecioarei Maria în dimineața de 1 octombrie și să țină post. Totodată, este bine să mergi la slujbă și să duci la biserică plăcinte cu mere și cu dovleac să fie sfințite. Apoi este bine să împarți aceste plăcinte celor mai sărmani pentru a primi mai degrabă ajutorul Maicii Domnului.