Zodiile și aspirațiile lor secrete. Citește și îi vei cunoaște mai bine pe cei din jur!

Zodiile și aspirațiile lor secrete. Citește și îi vei cunoaște mai bine pe cei din jur!

Fiecare semn zodiacal este ca un compas. Se îndreaptă spre punctul lui nord, spre obiectivul care crede că îi va aduce împlinire și echilibru. Află care sunt aspirațiile fiecărei zodii și cât de capabilă este fiecare să își atingă obiectivele.

Aspirațiile semnului Berbec

Nativul Berbec știe că are nevoie de mult curaj pentru a-și depăși frustrările și eșecurile. Este prea mândru și prea ambițios să accepte înfrângerile și are nevoie de multă tărie de caracter să se echilibreze. De cele mai multe ori reușește, dacă găsește dragostea adevărată.

Aspirațiile semnului Taur

Nativul Taur are nevoie de mult echilibru în viața sa, dar nu poate atinge acest obiectiv dacă nu învață să mai facă uneori și compromisuri. Sunt momente în care trebuie să adopte simplitatea și să caute liniștea pentru a găsi calea către aspirațiile sale și pentru a se dezvolta ca om.

Aspirațiile semnului Gemeni

Nativul Gemeni va fi fericit dacă va avea parte de multă iubire și de mulți prieteni. Încearcă să fie deschis și sociabil, dar are defectul uneori de a spune adevărul numai pe jumătate, din lipsă de încredere față de ceilalți. Pentru a-și atinge obiectivele, au nevoie de mai multă încredere în ei înșiși.

Aspirațiile semnului Rac

Nativul Rac pare atent și grijuliu cu toți, dar își camuflează destul de bine propriile nevoi. Tocmai de aceea, este adesea vulnerabil în fața celor care ajung să îl cunoască foarte bine. Aspirațiile lui de a fi iubit și înțeles nu sunt greu de realizat, dacă se arată celor dragi așa cum e, cu defecte și calități.

Aspirațiile semnului Leu

Cel mai mare vis al nativului Leu este să fie fericit, iar acesta nu se împlinește ușor, dacă este prea ambițios și dacă trece pe lângă oameni fără să îi cunoască în profunzime. Oamenii nu vor avea încredere în el și nu îi vor dărui afecțiune și încredere, ceea ce îl va face mereu nefericit în secret.

Aspirațiile semnului Fecioară

Fecioara ar vrea să fie perfectă, să nu greșească niciodată nimic, să nu se înșele și să nu fie înșelată. Dar universul perfect la care visează este imposibil și trebuie să se ajusteze lumii în care trăiește. Înainte de toate, ea trebuie să își accepte defectele, oricât de mici sau mari ar fi.

Aspirațiile semnului Balanță

Nativul Balanță tinde să echilibreze totul în jur, calculează, scade, adună, compensează… dar greșește de obicei, când vine vorba de sentimente. În dragoste, nu există echilibru și trebuie să învețe acest lucru, chiar dacă are de suferit.

Aspirațiile semnului Scorpion

Fie se lasă influențat de sentimentele lui cele mai adânci și mai întunecate, fie încearcă să le ascundă, Scorpionul are nevoie să sondeze în adâncime pentru a ieși la suprafață fără sacrificii. Uneori, nu se înțelege nici pe sine și îi surprinde pe ceilalți cu latura mai întunecată a sufletului lui.

Aspirațiile semnului Săgetător

Nativul Săgetător nu va fi liniștit și fericit, dacă nu va înțelege totul în jurul lui și dacă nu va înțelege propria lui nevoie de a descifra orice mister și orice curiozitate. Este un spirit neliniștit, care își va găsi echilibrul doar dacă este lăsat să exploreze în voie și să treacă peste barierele sociale.

Aspirațiile semnului Capricorn

Nativul Capricorn tinde să fie riguros, calculat și eficient în tot ceea ce face. Universul lui trebuie să fie unul bine ordonat, după dorințele sale, altfel va fi mereu posac, nefericit și nemulțumit de viață. Dar, pentru a-și realiza aspirațiile, trebuie să își deschidă mai mult sufletul și să se bucure și de lucrurile mărunte ale vieții.

Aspirațiile semnului Vărsător

Indiferent ce carieră alege și ce hobby-uri are, nativul Vărsător încearcă să fie original și unic. De cele mai multe ori reușește, chiar dacă nu are nimic de câștigat din asta, ba chiar îi enervează pe cei din jur cu tendința lui de a se izola și de a lucra la proiectele individuale.

Aspirațiile semnului Pești

Nativul Pești va încerca mereu să alunece spre universul ascuns al subconștientului și al sentimentelor tainice. El va încerca să sondeze cele mai adânci aspecte ale personalității sale, să dezlege misterele credințelor vechi și ale artelor divinatorii pentru a arunca un ochi asupra viitorului. Dacă reușește să accepte și realitatea, așa cum este, se va împăca și cu latura lui mistică.

sursa foto: 123rf.com