Zodiacul lui Da Vinci, ascuns în Cina cea de taină

Zodiacul lui Da Vinci, ascuns în Cina cea de taină

Cina cea de taină, pictura murală a lui Da Vinci, adăpostită în biserica Santa Maria delle Grazie, din Milano, este una dintre cele mai cunoscute și valoroase lucrări de artă din lume. Pictura a fost interpretată în fel și chip și mulți matematicieni sau amatori de mistere au descoperit mesaje ascunse pe chipul și în gesturile apostolilor. Dar iată și o interpretare aparte, în care ultima masă a lui Iisus este asemuită cu zodiacul.

Cina cea de taină transmite numeroase mesaje celor care sunt fascinați de lucrările lui da Vinci și poate fi interpretată din multe puncte de vedere. Dar experții sunt convinși că există câteva secrete ascunse în tablou, pe care marele pictor a vrut să le transmită doar inițiaților. Cine cunoaște interesul lui da Vinci pentru științele oculte și pentru astrologie, poate face analogia cu zodiacul.

Cei 12 apostoli și zodiile

În vremurile maestrului italian, astrologia și zodiacul reprezentau repere importante nu doar pentru a măsura timpul și anii, ci și pentru a consulta viitorul și voința puterilor divine. 12 era numărul lunilor anului, 12 este numărul apostolilor, dar și al zodiilor care se succed în cursul unui an, fiecare dintre ele reprezentând o etapă de viață.

În Cina cea de taină, Iisus se află la mijloc, cu ambele brațe întinse deasupra mesei, într-un gest care vrea să îmbrățișeze întreaga scenă. El poate fi asemuit cu zodia Balanței, cea care caută să aducă echilibrul și pacea.

De la dreapta lui Iisus către stânga, fiecare apostol, reprezintă o zodie prin atitudinea și gesturile lui. Astfel, Simion reprezintă Berbecul, fiind pictat cu fruntea și mâinile îndreptate spre Iisus, spre Învățătorul pe care trebuie să îl urmeze toți. Lângă el, apostolul Tadeu este asemuit cu Taurul, având o mână îndreptată către piept într-un gest de posesiune, iar degetele amintind de coarnele Taurului.

Zodia Gemeni este reprezentată prin apostolul Matei care ține ambele mâini îndreptate către Iisus, dar capul către apostolii din dreapta lui, arătând capacitatea Gemenilor de a comunica către mai multe direcții. Lângă Matei, se află Filip cu brațele îndoite către piept, așa cum este simbolizată zodia Racului, cu cleștii întorși către trup.

Urmează Sf. Ioan într-o ținută deschisă la culoare, care radiază căldură, așa cum zodia Leului este reprezentată de căldura Soarelui. El are brațele larg deschise către Iisus, într-un gest prin care oferă afecțiune și înțelegere. Iar, în spatele lui, se află Sf. Toma, care reprezintă Fecioara. El ține o mână ridicată, ca și cum ar fi într-o discuție contradictorie cu Iisus, Fecioara fiind zodia care întotdeauna pune întrebări și analizează totul.

Cina cea de taină și zodiacul

La dreapta lui Iisus, în Cina cea de taină,  pare să fie pictată o figură feminină, despre care mulți spun că ar fi Maria Magdalena. Alte voci susțin că este Sf. Ioan, îndrăgit de Iisus, și care ar putea reprezenta de asemenea Balanța, prin gestul de liniștire și împăcare pe care îl face cu mâna stângă. În fața ei, într-o postură detașată față de ceilalți, este Iuda Iscarioteanul, care poate fi asemuit cu Scorpionul, zodia banilor, dar și a morții.

În spatele lui Iuda, îndreptat către Sf. Ioan, se află Petru, pescarul de suflete, asemuit cu Săgetătorul, cel care răspândește învățătura și cunoașterea printre credincioși. Săgetătorul guvernează viața spirituală, religia, filosofia și credința. Lângă el, este pictat Sf. Andrei, cu o figură gravă și înțeleaptă, cu o postură care implică respect și care poate fi asemuit cu Capricornul, cea mai serioasă dintre toate zodiile.

Ultimii doi apostoli din pictura Cina cea de taină, Sf. Iacob, cu un gest protector și prietenos față de Sf. Andrei, reprezintă semnul deschis și sociabil al Vărsătorului, iar Sf. Bartolomeu, călătorul, este zodia Peștilor, absorbit de discuția care se poartă la masa, gata să învețe și să se dedice cauzelor nobile.

sursa foto: 123rf.com

 

Loading...