Ce cadou i-au făcut William și Kate Middleton prințului George, care împlinește 6 ani

ziua printului George

Cum prințul George, întâiul lor născut, împlinește luni 6 ani, părinții lui, William și Kate, s-au decis să-i facă un dar special. Și cel mai prețios cadou pe care poate să-l primească e timpul de calitate, petrecut în familie, într-un loc mirific.

La fel ca anul trecut, ducii de Cambridge au ales să plece în vacanță într-o insulă din Caraibe, Mustique. Vor putea juca tenis, face plimbări lungi, scufundări și snorkelling. Și toate astea fără grija că ar putea fi fotografiați sau urmăriți de paparazzi.

De fapt, nici avioanele sau elicopterele nu au voie să zboare peste insulă, așa că intimitatea familiei e asigurată.

Familia întreagă, cu toți cei cinci membri, inclusiv micul Louis, a luat deja drumul insulei exotice.

Și anul trecut, de ziua lui George, familia a petrecut tot în Mustique, atunci alăturându-i-se și părinții lui Kate, dar și sora ei, Pippa, și soțul acesteia, James.

William și Kate au vacanță întreaga lună iulie, dar și în august, ei întorcându-se la îndatoririle publice din septembrie. Vor face excepție doar pe 9 august, când vor asista la o competiție sportivă în scopuri caritabile.

Vezi și Prinţul George, lecţii de tenis de la Roger Federer

Citește și: