Ziua internațională a câinelui – Idei de cadouri pentru căței

Ziua internațională a câinelui - Idei de cadouri pentru căței

Ziua Internaţională a câinelui a fost instituită la 26 august pentru a aduce un omagiu patrupedelor care ne sunt mereu alături şi ne alină singurătatea, oferindu-ne prietenia lor şi, mai ales, loialitate.

Ajutorul pe care îl primim zi de zi de la aceste necuvântătoare, fie că sunt câini antrenaţi să ajute persoanele care şi-au pierdut vederea, câini de război sau folosiţi în poliţie, a ajuns să fie de la sine înţeles.

Tocmai de aceea, ziua de 26 august s-a dorit să fie un moment de aducere aminte pentru toate dovezile de dragoste pe care ni le oferă amicii noştri patrupezi, dar şi un prilej pentru a face donaţii pentru adăposturile de câini sau de a adopta un prieten blănos.

 

Istoria câinelui


Câinele a apărut pentru prima dată în Euroasia, în urmă cu aproximativ 13.000 de ani. În istoria omenirii, câinele, descendent al lupului cenușie, este probabil primul animal domesticit și utilizat în vânătoare, muncă și companie. În anul 1993, Smithsonian Institute și American Society of Mammalogist a reclasificat câinele ca subspecie a lupului, după ce ani la rând a fost considerat descendent al lupului.

S-au descoperit rămășite ale unor câini domesticiți în Belgia și Siberia în urmă cu aproximativ 33.000 de ani.

 

Relația om – câine


Câinele, spre deosebire de celelalte specii de animale domestice, a fost şi este singura specie de animal care a intrat în viaţa omului, fără a fi domesticit, pentru ca mai apoi să se consolideze o relaţie deosebită între două specii deosebite din punct de vedere comportamental şi al inteligenţei.

Câinele nu a fost domesticit de om. Câinele se afla într-o concurenţă cu omul în devenire de-a lungul vremurilor, şi realizând că de pe urma omului-vânător se poate alege cu hrană, nu a mai preferat să se afle în concurenţă cu specia umană, ci dimpotrivă, să-i fie de folos cumva, astfel încât dintr-o nouă relaţie om – câine, ambele părţi să aibă de câştigat.

Şi uite aşa, omul-ancestral s-a ales cu cel mai bun semnal că se apropie de grota lui o pradă sau un prădător, semnal venit numai din partea câinelui, şi pentru un astfel de semnal câinele se alegea ca recompensă cu resturi de hrană provenite de la animalele vânate de om.

Astfel, dintr-o relaţie de concurenţă în teritoriu pentru acelaşi vânat, pentru aceleaşi prăzi, se ajunge prin transformare în timp, a relaţiei de concurenţă în relaţie de comensalism (a consuma hrană din aceeaşi sursă) şi cooperare (câinele adulmecă şi ia urma, stă de pază, iar omul vânează cu armele de pe atunci: suliţa, arcul, piatra şi praştia, capcana etc., tolerând prezenţa câinelui în arealul intrării în grota omului).

Distanţa dintre câinele tolerat de om şi grota omului, încetul cu încetul s-a tot redus, astfel încât omul a început să mângâie câinele ca drept recompensă, apoi chiar să-i dea un nume, apoi chiar să-i dea semne de executare, ca în final să-l admită să doarmă lângă el.

În concluzie:

  • este o compensare echilibrată şi echitabilă între omul ancestral şi câinele de pe atunci;
  • câinele ancestral asigură reuşita vânătorii şi a pazei locaţiei omului prin semnale sonore;
  • câinele asigură paza şi chiar apărarea lăcaşului omului;
  • omul îi asigură câinelui în vreme ancestrală, sursă sigură de hrană, refugiu în vremuri de restrişte şi… siguranţă în teritoriu.

Evident rostul unei astfel de relaţii a cunoscut şi cunoaşte din ce în ce mai multe ipostaze de comunicare, iar trecerea de la perioada în care omul s-a folosit de câine, lasă un spaţiu ambiguu şi nefast atât pentru specia canină cât mai cu seamă pentru specia umană, prin desconsiderarea şi nerecunoştinţa unor astfel de relaţii.

Un studiu australian spune că un câine a devenit cel mai bun prieten al omului datorită hormonului oxitocină, cunoscut drept hormonul fericirii și al iubirii. Rezultatele experimentului au demonstrat faptul că un câine care a primit hormonul oxitocină a avut rezultate mult mai bune față de alte animale, patrupedul găsind mai repede recompensele ascunse de stăpân. Dacă la oameni, oxitocina este hormonul care creează legătura afectivă dintre o mamă și bebeluș, la câini, același hormon este responsabil cu legătura care se formează între ei și stăpân.

 

Relații celebre dintre om și câine


1. Câinele Hachiko

Cel mai cunoscut nume din istorie este al câinelui Hachiko, din Japonia. Patrupedul a rămas în istorie datorită iubirii absolute pentru stăpânul său.

cainele hachiko

Câinele Hachiko

sursa foto: allthatsinteresting.com

Începând din 1924, câinele a fost adoptat de când era pui, de către stăpânul său, profesorul Ueno Hidesaburo, profesor la catedra de agricultură a Universităţii din Tokio.

Acesta a pătruns în inima lui Hachikō, în frământarea acelor torente pe care nu le înţelegem, dar prin care cei buni (fără să fie din specia noastră) izvorăsc şi descoperă atingerea speranţei. Câinele îşi însoţea prietenul-om, dimineaţă de dimineaţă, la Gara Shibuya, urmând ca la întoarcerea acestuia de la serviciu să-l aştepte, în acelaşi loc din apropierea gării pentru a se întoarcă acasă. Cei doi au continuat netulburaţi până în mai 1925, când Ueno a fost obligat de destin să renunţe la obişnuita sa călătorie cu trenul; suferise un atac cerebral la universitate.

Profesorul a murit, iar gara a devenit o faţă a durerii unde prietenul-câine aşteaptă întoarcerea prietenului-om, prin mulţimea călătorilor, timp de nouă ani. Hachikō nu a trăit „bucuria' de a înşela; hărăzit altor proprietari, a evadat precum o călăuză a tainicului drum către dăinuirea frumuseţii de caracter, apărând mereu unde fusese crescut de profesorul Ueno. În cele din urmă, a înţeles că prietenul-om nu mai locuia acolo. Şi-a pecetluit gândul şi a îndreptat privirea asupra trenurilor; alţi oameni decât profesorul (deci, simpli călători) i-au adus alimente şi l-au hrănit pe durata aşteptării.

Ritualul lui Hachikō preamărea ceva mai mult decât un loc fix sau clipa (repetată) în care trenul sosea în gara Shibuya: prietenia şi devotamentul erau punctele sale cardinale.

În ziua de 8 martie 1935, trupul lui Hachikō a fost găsit pe o stradă din Shibuya, inima îi era infectată cu viermi filiformi iar în stomac s-au găsit beţişoare yakitori (în care se pun frigăruile).

Corpul împăiat şi zgarda sunt păstrate la Muzeul Naţional de Ştiinţe al Japoniei din Ueno, Tokio.

În aprilie 1934, o statuie de bronz a fost ridicată în onoarea celui care a triumfat printre toate zig-zag-urile cu durată feroviară. Statuia din faţa Gării Shibuya a fost „reciclată' pentru „eforturile' din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar Societatea pentru Refacerea Statuii Hachikō l-a însărcinat pe Takeshi Ando, fiul artistului original, cu ridicarea noului model. Statuia a fost finalizată în august 1948 şi reprezintă astăzi un loc popular de întâlnire; este poziţionată în apropierea „Hachikō-guchi' („Ieşirea Hachikō'), una dintre cele cinci căi de acces către Gara Shibuya.

O statuie asemănătoare se găseşte în faţa gării din Ōdate, încă una a fost ridicată în 2004, pe un piedestal din piatră în faţa Muzeului „Câinelui Akita' din Ōdate. În fiecare an, pe 8 aprilie, devotamentul lui Hachikō este onorat printr-o ceremonie de comemorare la Gara Shibuya din Tokio.

Chiar în timpul vieţii (şi aşteptării sale) Hachikō i-a forţat pe unii oameni să-şi măsoare slăbiciunea, să-şi înfrunte zilele de minciună şi să-şi vindece raţiunea, chiar emoţiile. În 1925, un student al profesorului Ueno a văzut câinele în Gara Shibuya şi l-a urmărit până la casa lui Kikuzaboro Kobayashi (fostul grădinar al lui Ueno) unde a căpătat informaţii despre istoria vieţii lui Hachikō. La scurt timp după întâlnire, fostul student a publicat un recensământ documentat al rasei Akita din Japonia. Din cercetările sale rezultă faptul că existau numai 30 de exemplare de rasă pură, printre acestea aflându-se şi Hachikō din Gara Shibuya. Studentul l-a vizitat, frecvent, pe Hachikō, publicând, de-a lungul anilor, o serie de note şi comentarii.

În 1932, unul dintre cele mai mari ziare din Tokio a destrămat oboseala gândurilor zilnice, deseori stupide, şi a plasat câinele în centrul atenţiei publice. Hachikō a devenit, repede, o senzaţie naţională, impresia lăsată asupra societăţii japoneze era atât de mare, încât profesorii şi părinţii îl propuneau ca exemplu de urmat copiilor, cultivând spiritul loialităţii familiale, oamenii rămâneau oameni dominaţi de valorile societăţii, dar ascultau şi tumultul din rezonanţa tăcerii lui Hachikō.

Un artist japonez a executat o statuie, iar dezvoltarea rasei Akita a cunoscut un avânt printre crescătorii de animale.

Hachikō a devenit subiectul filmului Hachikō-Monogatari din 1987, în regia lui Seijirô Kôyama (filmul a reprezentat un succes, dar a fost şi ultimul pentru compania producătoare Shochiku Kinema Kenkyû-jo). De asemenea, Hachikō este subiectul unei cărţi pentru copii apărută în 2004, intitulată Hachikō: The True Story of a Loyal Dog sub semnătura scriitoarei Pamela S. Turner, cu ilustraţii de Yan Nascimbene.

O altă carte pentru copii, o nuvelă scurtă recomandată tuturor categoriilor de vârstă intitulată Hachikō Waits, scrisă de Lesléa Newman, ilustrată de Machiyo Kodaira, a fost publicată de Henry Holt & Co. în 2004 şi de Square Fish într-un volum broşat în 2009.

Hachikō este remarcabil caracterizat într-o nuvelă din 2008 The Story of Edgar Sawtelle de David Wroblewski, nuvela gravitează în jurul relaţiei dintre subiectul din titlu, familia sa şi câinele pe care aceştia îl cresc.

În 1994, Culture Broadcasting Network (CBN) a refăcut şi redat sunete cu Hachikō lătrând folosindu-se o înregistrare veche deteriorată. A rezultat o campanie publicitară uriaşă, la 28 mai 1994, după 59 de ani de la încrederea prin care Hachikō şi-a reîntâlnit prietenul, milioane de ascultatori au deschis radioul ca să audă lătrînd câinele-simbol al Japoniei.

2. Câinele Fido

Ne întoarcem pe continentul nostru, mai exact în Italia, în timpul celui de al doilea război mondial, unde un muncitor italian găsește pe stradă un cățel rănit.

Soriani îl duce acasă, îl îngrijește, îl adoptă și îi oferă toată iubirea, numindu-l Fido (credință). Precum povestea lui Hachiko, Fido îl urma zilnic pe Soriani la autobuz și îi aștepta întoarcerea.

În fabrica unde lucra, are loc un atac cu bombă, iar acesta moare. Ca și Hachiko, Fido s-a întors zilnic în stația de autobuz așteptându-l pe Soriani.

Fido a continuat să-și aștepte stăpânul, în stație, dar acesta nu a mai coborât niciodată.

Timp de 14 ani și peste 5.000 de drumuri, Fido s-a dus în fiecare zi să-l aștepte pe Soriani.

Fido a murit în timp ce își aștepta stăpânul, pe 9 iunie 1958. Vestea morții lui s-a răspândit și a apărut în ziare, ocupând spații si pagini întregi.

La sfârșitul lui 1957, când Fido trăia, sculptorul Salvatore Cipolla a creat un monument în onoarea câinelui. Acesta este plasat în Plaza Dante din Borgo San Lorenzo.

La fel ca și Hachiko, Fido ne învață despre iubirea pe care aceste ființe minunate o pot oferi.

3. Câinele Balto

Această poveste nu este ficțiune, sa întâmplat într-adevăr în 1925 și pentru totdeauna a glorificat husky siberian.

Rasa Husky este înzestrată cu un caracter prietenos și calm, acești câini se obișnuiesc repede cu o casă nouă și se întâlnesc bine cu copiii. În acest caz, husky nu tolerează lesa, ei pot trage doar sania, dar ele sunt complet inutile ca servicii sau câini de vânătoare.

Numele său a fost dat numele celui renumit norvegian Sami Samuel Balto, care a vizitat Nome în timpul perioadei Gold Rush.

Când mai mulți copii au murit și mulți au fost pe punctul de a muri, singurul medic din oraș a aruncat un strigăt disperat de ajutor la radio. Sa dovedit că un mic vaccin a rămas în orașul Anchorage, care a fost mai mult de 1,5 mii kilometri de la așezare. În acest timp, navigația se încheiase deja, iar singurul avion care putea transfera medicamente era în picioare cu un motor înghețat.

Și totuși sa găsit o soluție. În tren, o cutie de medicamente a fost dusă în orașul Nenan, unde a ieșit calea ferată, iar ultimele 650 de kilometri de altă cale, cu excepția câinilor, nu erau. Această cale dificilă a fost să treacă 20 de șoferi și 150 de câini, relocând un medicament de salvare. Între timp, temperatura aerului a scăzut rapid la -50 grade.

Buran în această zi nu a fost o glumă, iar Kaasen, după cum mi-a spus mai târziu, nu și-a văzut propriile mâini, a pierdut repere. Câinii s-au mutat în direcția bună doar datorită sensului lui Balto. La un moment dat, un uragan, care sufla cu o viteză de aproximativ 30 de metri pe secundă, ridica sania și câinii în aer, o pungă de zer căzuse în zăpadă.

Din fericire șoferul a reușit să-l găsească. În acest vârtej de zăpadă Kaas a ratat sania de așteptare pentru el în etapa următoare, și a trebuit să-și continue drumul dificil de Nome, la care era încă mai mult de 30 de kilometri. Câinii de la forțele limită continuau să vină mai departe în spatele liderului lor, dar, treptat, una după alta a căzut pe zăpadă.

Kaasen a tăiat urmele și a continuat să meargă înainte, dar în curând prea obosit și, respirația puternică, sa prăbușit pe sania. Și Balto deja singur a târât echipa mai departe în frig -60 de grade. Câinele nu putea să știe despre bolnavi și despre medicament, dar și-a dat seama că viața proprietarului depinde numai de el.

Pe valul de glorie Kaasen a organizat un tur al țării. O mulțime de oameni au venit să vadă Balto și ham-ul husky. Pentru a nu-și pierde forma, câinii au purtat un ham, așezat pe roți. Presa era plină de mesaje despre exploatarea lui Balto. Dar interesul public, după cum se știe, este de scurtă durată, iar emoția a încetinit treptat.

Leonard Seppala, proprietarul unui erou cu patru picioare, a crezut că onorurile au mers la ultimul echipaj și la Balto nemeritat. De aceea, când Sam Houston dorea să cumpere un câine de la el, Seppala, fără ezitare, era de acord. Houston a aranjat un spectacol într-unul din teatrele orașului, unde li s-au permis să intre doar domnii care au plătit 10 cenți.

După câțiva ani, Balto a fost complet uitat. Câinele Balto a murit în 1933. După moartea sa, a intrat în Muzeul de istorie naturală din Cleveland sub forma unui sperietoare. Există, de asemenea, un film din 1925, care la capturat pe Balto și pe tovarășii săi.

Încă din anul 1925, sculptorul Frederick Roth a sculptat o statuie a unui câine pentru Parcul Central din New York – Balto a participat chiar la deschiderea oficială a monumentului. Tableta cu descrierea faptei sale se termină cu trei cuvinte: „Rezistență, credincioșie, minte”.

Bronz Balto și acum întâlnește copiii din Central Park – mușchii tensionate, ciuli urechile, ca și în cazul în care el este încă pregătit pentru orice test, în ciuda întunericului, viscolul și frica.

4. Câinele Stubby

Sergentul Stubby este primul câine erou de război din lume și cel mai decorat câine din timpul războiului. De asemenea, este singurul câine care a primit gradul de sergent în armata Statelor Unite. A făcut parte din armata americană timp de 18 luni și a participat la 17 lupte pe Frontul de Vest în timpul Primului Război Mondial.

În 1917, un pitbull cutreiera campusul Universității Yale, unde se antrenau membrii Regimentului 102 Infanterie și și-a atras simpatia unității deoarece participa la exerciții și învățase chiar să salute cu lăbuța dreaptă.

Soldatul Robert Conroy l-a adoptat și l-a botezat Stubby. Conroy l-a dus în Franța, unde Stubby a fost expus la gaz muștar, ceea ce i-a produs o sensibilitate ridicată la gaze toxice, iar astfel avertiza regimentul cu privire la atacurile iminente cu gaze.

În februarie 1918, a salvat regimentul  de atacuri surpriză cu gaz muștar. De asemenea, el depista unde se aflau răniții și încerca să-i aline, îndeplinea rolul de curier în timpul luptelor, în plin foc, și cel puțin o dată a prins un spion german de turul pantalonilor.

Într-o zi a auzit un zgomot provenind dintr-o bucată mică de perie, și drept urmare, Stubby a început să 'investigheze', descoperind în cele din urmă un spion german.

Stubby și-a lăsat urechile pe spate și a început să latre. Soldatul a luat-o la fugă, dar Stubby l-a prins în scurt timp, mușcându-l de picior. Soldatul a căzut, iar câinele l-a 'capsat' de… posterior. Câțiva soldați Aliați au venit alertați de zgomot  și, când au văzut că Stubby capturase un spion, l-au aplaudat.

După război, Stubby a devenit mascota Georgetown University atunci când stăpânul său, Robert Conroy, a urmat cursurile Facultății de Drept, cei doi fiind nedespărțiți.

Din cauza vârstei înaintate, micul războinic s-a îmbolnăvit și a murit, pe data de 4 aprilie 1926, în brațele prietenului său.

5. Câinele Laika

Lansarea navei spațiale Sputnik-2 pe orbita Pământului a fost o descoperire a omenirii în explorarea spațială. Acest experiment a demonstrat că ființele vii pot supraviețui în condiții de greutate. Nu ar fi avut loc fără micile mongle.

A fost Laika – câinele astronaut – eroul care a aprobat din nou puterea științifică a Uniunii Sovietice. 3 noiembrie 1957 a intrat în istoria lumii în același timp cu un eveniment important pentru știință și tragic pentru o creatură mica.

Laika și tovarășii ei au fost forțați să trăiască în cuști și containere care erau mai mici și mai mici decât oricând în lanțuri mai restrânse pentru cele trei săptămâni ulterioare și să hrănească doar gelatină, alimente care ar putea fi puse la bord, deoarece ar putea, în în același timp, cu avarice, linge-o la epuizare și, în consecință, la moarte.

Rolul onorific al primului cosmonat viu a fost atribuit unui mongrel dintr-un adăpost numit Laika. Ea a fost aleasă cu doar 12 zile înainte de zbor. Înainte de a o aproba pentru această „poziție”, alte mamifere erau considerate posibile solicitanți: șobolani, șoareci și chiar maimuțe. Dar în cele din urmă s-au oprit la câini.

La sfarsitul antrenamentului, daca o putem numi aceasta tortura, o vedem in epoca fotografiei, cu botul si ochii inchisi care, intr-un mod corect, ating un tub de dantura neagra, focul in care el va fi demis din baza lui Baikonur, astfel încât să nu se rotească și să nu se miște în interiorul tubului.

Această alegere nu a fost făcută din întâmplare. În primul rând, succesul experimentului a impus acest lucru. Animalele cu patru picioare au fost excelente în antrenament, s-au comportat calm și nu ar fi deraiat senzorii și echipamentul necesar, cum ar putea face primatele. Și, în al doilea rând, imaginea eroului câinilor se potrivește perfect în propaganda ulterioară și programul PR al Uniunii Sovietice. Se credea că este perfect pentru promovarea unui progres eroic în mass-media.

Laika a prins un pai scurt, ales pentru un eveniment glorios, fără să știe că nu a existat nici o întoarcere triumfătoare pentru cine ar fi murit în continuare, întorcându-se în jurul Pământului. Dr. Dimitri Malashenkov, specialistul care a urmat-o, a vorbit ieri la o conferință privind medicina spațială din Houston, în ultimele ore ale lui Laika. O electrocardiografie urmată de un radio a semnalat o creștere paroxistică a pulsației când motoarele au sosit și racheta a început să vibreze din câmp pe care câinele nu o încercase niciodată înainte.

Cabina sigilată a lui Sputnik-2 a fost realizată sub formă de cilindru cu fund curbat. În special pentru câinele Laika, acesta a fost echipat cu un sistem de susținere a vieții: un alimentator automat care a furnizat un amestec nutritiv sub formă de gel, senzori pentru a lua parametrii fiziologici și un sistem de aer condiționat conceput pentru 7 zile de lucru.

Cu puțin înainte de lansarea satelitului, Laika, primul caine de astronaut, a fost operat. Senzorii de respirație au fost instalați pe nervuri, iar un senzor de impuls a fost instalat în apropierea arterei carotide.

De asemenea, a făcut un salopetă specială cu senzori de mișcare. Acesta a fost echipat cu un recipient pentru colectarea fecalelor și a fost atașat la recipientul de pe cabluri. Câinele Laika putea să stea, să se culce și chiar să se miște puțin înainte și înapoi.

Numele său real este Kudryavka, dar în Occident toată lumea știe acest lucru ca Laika. În ciuda faptului că capsula a fost alimentată cu apă și a fost echipată pentru viață, strategia de întoarcere nu a fost prevăzută: dacă mulți sunt de acord să spună că câinele trăiește pe orbită, ipotezele de la capăt – chiar și cele furnizate de surse oficiale – timpul a spus că bastardul a supraviețuit timp de 4 zile, dar studii ulterioare au arătat că probabil că s-au vărsat după câteva ore din cauza fluctuațiilor de temperatură.

Planul inițial a fost ca Laika, primul câine de astronaut lansat pe orbita Pământului, să trăiască aproximativ o săptămână. Dar din cauza erorilor în calculul spațiului navei spațiale și a lipsei de control al temperaturii necesare pentru sistemul de susținere a vieții, ea a murit din cauza supraîncălzirii la 5-7 ore după lansare.

Laika, în ciuda temperamentului ei dulce, a început să se simtă supărat. Tortura, desigur, nu sa terminat. Pentru a simula lansarea, au fost de asemenea centrifugate. De asemenea, se pare că l-au luat pe Laika la bordul unei capsule cu trei zile înainte de plecare, pentru a da animalului timp să se obișnuiască cu ea. Parametrii vitali au arătat imediat rana foarte repede, iar după șapte ore bateriile suportului vital, care au furnizat cabina de aer, au fost epuizate.

Zborul lui Laika a fost primit cu mare rezonanță de către presa occidentală, nu presa sovietică. În timp ce mass-media străină sa concentrat asupra soțului câinelui astronaut, TASS a raportat doar pe partea tehnică a experimentului, doar la sfârșitul povestirii câteva linii despre animalul aflat la bord.

În plus, publicul a decis să nu raporteze că câinele Laika nu se va întoarce. Inca 7 zile de la data decesului, periodicele au raportat rapoarte despre bunastarea animalelor de companie. Și în a 8-a zi a fost raportat că Laika a fost spânzurată așa cum era planificat.

Chiar și această minciună îndulcită a stârnit societatea. Scrisori scandare despre abuzul animalelor au fost vărsate în Kremlin. Ei chiar au sugerat lansarea în spațiu a primului secretar al Comitetului Central al CPSU către Nikita Hrușciov, în loc de câinele Laika.

O mai mare rezonanță publică a fost moartea lui Laika în Occident. În ziarul „New York Times” a apărut materialul cu expresia: „Cel mai ciudat, cel mai singur, cel mai nefericit câine din lume”. În consecință, ea a devenit aripă.

Organizațiile străine pentru protecția animalelor numite Hrușciov „luptător fără suflet sovietic”. Au izbucnit protestele, menite să oprească experimentele pe animale.

Când prima ură a dispărut, furia cetățenilor URSS a fost înlocuită cu cereri de justiție. Kremlinul este din nou umplut cu litere. Dar deja cu cererile de a atribui titlul postum de erou al Uniunii Sovietice și rang militar la câinele Laika.

În ciuda tragediei povestii, moartea primului câine astronaut nu a fost în zadar. Zborul lui Laika a dovedit că ființele vii pot supraviețui în condiții de greutate. De asemenea, experimentul a permis modificarea navei spațiale. Următoarea lansare sa încheiat în triumf: câinii Belka și Strelka s-au întors pe Pământ în viață.

Pe mormântul eroic nu este uitat. În 2008, pe teritoriul Institutului de Medicină Militară, unde a fost efectuat experimentul, a fost ridicat un monument de 2 metri înălțime. Sculptura prezintă o rachetă spațială care se rostogolește în palma, pe care se află câinele Laika.

Un alt monument este înființat în Muzeul Grecesc Homo Sapiens. Se află lângă monumentele dedicate altor cosmonauturi: Yuri Gagarin, echipajele lui Apollo, sindicatele, navetele și Neil Armstrong.

Faptul primului câine de astronaut sa reflectat și în cultură. Laika este menționată în filme, serii animate și anime, cântece și albume întregi au fost dedicate ei. În onoarea ei, chiar au numit trupe muzicale.

De ce este bine să ai un câine


Animalele de companie, cum ar fi: câinele sau pisica, pot avea o mulțime de beneficii terapeutice pentru sănătate.

Grija pentru un animal de companie poate reduce stresul, poate încuraja interacțiunea socială, joaca și chiar exercițiile fizice.

Conform unor studii efectuate de britanici, animalele de companie mai pot aduce și următoarele beneficii!

Iată câteva beneficii de a avea un animal de companie:

  • Animalele de companie îți îmbunătățesc starea de spirit și de sănătate;
  • Animalele de companie scad riscul apariției depresiei;
  • Joaca cu un animal de companie poate ridica nivelul de serotonină și dopamină;
  • Pacienții cu infarct miocardic, dar care dețin animale de companie, pot supraviețui mai mult decât persoanele care nu au un animăluț;
  • Deținătorii unul animal de companie au un nivel mai scăzut al trigliceridelor și colesterolului;
  • Posesorii de câini au un sistem imunitar mai puternic;

Alte sărbători dedicate câinilor:


În fiecare an, pe data de 26 august, celebrăm ziua internațională a câinelui, însă aceasta nu este singura sărbătoare dedicată câinilor.

Ziua Internaţională a Animalelor a fost sărbătorită pentru prima dată de Heinrich Zimmerman, pe 24 martie 1925 la Berlin, fiind schimbată în anul 1929 data de 4 octombrie.

De atunci, în fiecare an a promovat Ziua Internaţională a Animalelor și, în sfârșit, în 1931, la un congres al organizațiilor de protecție a animalelor din Florența, Italia, propunerea de a face 4 octombrie Ziua Mondială a Animalelor a fost acceptată în unanimitate, devenind astfel o sărbătoare globală pentru toate animalele și pentru cei care le iubesc și le respectă, cunoscută pe toate continentele și sărbătorită în moduri diferite în multe țări.

În 2010, în Olanda, a avut loc prima Conferinţă Naţională dedicată animalelor fără stăpân, în cadrul căreia a fost iniţiată o zi specială, devenită ulterior Ziua Internaţională a Animalelor fără Stăpân. Astfel a fost aleasă data de 4 aprilie drept Ziua Internaţională a Animalelor fără Stăpân. Evenimentul se desfăşoară în peste 15 ţări, din Marea Britanie până în Macedonia şi din Georgia până în Sri Lanka.

Data nu a fost aleasă întâmplător, ci la exact o jumătate de an de la aniversarea Zilei Mondiale a Animalelor, din 4 octombrie.

Pe 10 octombrie este Ziua Mondială a Câinelui.

O altă sărbătoare dedicată câinilor a fost fixată de The International Guide Dog Federation pe 27 aprilie când se marchează Ziua Internațională a Câinilor Ghid.

 

Idei de cadouri pentru căței:


Stăpânii îşi iubesc animalele de companie şi nu se uită la bani când vine vorba de fericirea lor.

Căţeii sunt animale care merită răsfăţate şi când cel mai bun prieten al omului are şi noroc de un stăpân generos, patrupedele trebuie să se aştepte la cadouri foarte spectaculoase.

Uită de banalul os pe care îl cumperi cățelului tău pentru a-l bucura și orientează-te către alt fel de cadouri pentru prietenii tăi necuvântători.

Jucării de cauciuc

Întotdeauna jucăriile de cauciuc vor fi fascinante și atractive pentru patrupedul tău. Pe piața produselor pentru animale se găsește o diversitate impresionantă de jucării de cauciuc pentru câinele tău.

Printre aceste jucării se numără:

  • os de cauciuc
  • mingi de cauciuc
  • sfori de cauciuc
  • inele de cauciuc
  • jucării plutitoare de cauciuc
  • jucării de cauciuc cu zornăitor
  • animale de cauciuc
  • frisbee de cauciuc
  • jucării inteligente (acestea pot fi mai costisitoare, dar sigur îți vor ține cățelul ocupat și vesel)
  • jucării cu eliberare de recompense
  • jucării aromate
jucarii de cauciuc pentru caine (1)

Jucarii de cauciuc pentru catel

Tort pentru căței

Ce sărbătoare ar fi completă fără tort? Cum 26 august este Ziua Internaţională a câinelui, patrupedul tău trebuie neapărat să aibe parte de un tort.

Fie că este vorba de un tort cumpărat sau de un tort făcut de dumneavoastră special pentru el, cu siguranță acesta va fi bucuros și se va infrupta cu lăcomie din el.

În pet shop-urile din România se găsesc de cumpărat torturi special făcute pentru cățelul dumneavoastră.

Tort pentru catel. idei de cadouri pentru caine

Tort pentru catel

Acestea sunt disponibile în general în două sortimente: nuci/ciocolată şi fructe de pădure.

Tort cu nuci şi ciocolată:
COMPOZIŢIE: făină de grâu, făină de porumb, uleiuri şi grăsimi vegetale, praf de ou, zahăr, alune decorticate(măcinate) 4%, cacao 1%, seminţe de susan 3%, iaurt cu aromă 3%.

Tort cu fructe de pădure:
COMPOZIŢIE: făină de grâu, făină de porumb, uleiuri şi grăsimi vegetale, praf de ou, zahăr, zmeură uscată 5%, mere uscate 5%, aromă de vită 2%, morcov uscat, praz uscat.

Torturile conţinut în grăsimi min. 10,2%, proteină min. 7,9%, cenuşă brută max. 3,1%, fibră brută max. 2,2%, umiditate 12%.

INDICAŢII DE HRĂNIRE ŞI CONDIŢII DE PĂSTRARE: A se servi ocazional: pentru câini de talie mare – 1 tort pe zi, pentru câini de talie mică 1/4 sau 1/2 pe zi (în funcţie de dorinţa dvs.). A se păstra într-un loc uscat şi răcoros.

Dacă doriți să știți și să controlați cu exactitate ce mănâncă patrupedul dumneavoastră, puteți cu ușurință să realizați unul acasă.

Pentru cine nu știe, multe din alimentele destinate omului, pot face rău cățeilor. Printre acestea se numără semințele, brânzeturile fermentate, ciocolata ( zahărul ), chiar și carnea deoarece le poate distruge ficatul.

Iată o rețetă rapidă și simplă de tort pentru căței:

INGREDIENTE

Pentru blat:

  • o ceașcă (pentru ceai) cu făină
  • un ou
  • 1/4 ceașcă (pentru cafea) unt de arahide (se poate înloci untul de arahide cu o linguriță cu vârf de nucă măcinată)
  • 1/4 ceașcă ulei
  • o ceașcă cu morcovi rași prin răzătoarea mică
  • 1/3 ceașcă miere
  • un vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu

Crema:

  • 100 g brânză mascarpone
  • 50 g brânză ricotta
  • 20 g unt
  • jumătate tub 'Creioane colorate' de la Dr. Oetker

Decor:

  • orice fel de recompense pentru căței

MOD DE PREPARARE:

  • Pentru a obține blatul, se amestecă făina cu bicarbonatul, apoi se înglobează împreună toate celelalte ingrediente.
  • Se pune compoziția într-o tăviță (să fi avut vreo 15 cm lungime și vreo 10 lățime) tapetată cu hârtie de copt
  • Se ține la cuptor cam 15 minute la foc iute
  • Pentru cremă, se mixează brânzeturile cu untul și jumătate din 'creionul colorat'.
  • Se face un șablon din hârtie, de forma unui os, șablon care ajută să tai frumos blatul răcit.
  • Se îmbrăcă în crema din brânză și se ornează după preferințe

Plimbare în aer liber

Plimbarea este cea mai bună metodă de a scăpa de energia câinelui, indiferent de rasă.

Mai mult, după mișcarea zilnică câinele va fi mult mai ascultător, supus și ușor de educat, deoarece ai eliminat energia fizică și frustrările din corp.

A plimba câinele nu înseamnă să ieși în fața blocului sau casei și să-l lași să-și facă nevoile sau să miroasă vegetația.

Dar nici să-l lași în curtea din spate a casei și să hoinărească de unul singur.

Aceste două mișcări nu sunt concentrate, iar câinele nu îşi va epuiza energia fizică.

Scoaterea câinelui la plimbare are loc chiar și atunci când câinele stă la curte sau are 50 hectare de teren pe care să se miște sau să alerge.

În ultima vreme, în parcurile din Bucureşti se găsesc locuri special amenajate pentru câinii cu stăpân. Concret, este vorba de ţarcuri în care câinii se pot juca şi pot alerga alături de celelalte patrupede scoase la plimbare.

În mai toate parcurile au apărut în ultima vreme locuri special amenajate pentru câinii cu stăpân din Capitală. Spre exemplu, în Parcul IOR din sectorul 3 al Capitalei se află zone amenajate pentru câinii cu stăpân. Aici, animalele sunt lăsate să alerge pe iarba verde şi să se joace cu alţi câini în vreme ce stăpânii acestora îi supraveghează din afara parcului.

caine plimbare in natura

Şi în Parcul Herăstrău există zone care pot fi incluse pe lista cu cele mai bune locuri de ieşit cu câinele în Bucureşti. Şi aici sunt ţarcuri în care animalele pot fi lăsate libere în intervalul orar specificat pe plăcuţele de intrare în ţarc.

Există şi un parc special pentru animale, la intersecţia dintre Autostrada Soarelui şi Şoseaua de Centură.

Parcul Raiul Animalelor dispune de un teren gazonat de 3.000 de metri pătraţi şi este împrejmuit cu un gard îndeajuns de înalt pentru ca patrupedele să nu poată sări peste el. Intrarea în parc este gratuită şi puteţi uita de zgardă.

Ce poate fi mai frumos pentru câinele tău, de Ziua Internațională a Câinelui, decât o zi petrecută alaturi de prietenul și stăpânul său.

Citește și

5 rase de câini leneși, dar foarte inteligenți

Câinele bolnav de râie. Cum recunoști boala și cum se tratează!

Cum înveți câinele să nu mai muște. Sfaturi să-l dezveți de acest obicei

 

Sursa foto: 123rf.com