Pare de la sine înțeles, dar cele mai multe femei și cei mai mulți bărbați se trezesc pur și simplu în relații și abia apoi își cunosc mai bine partenerii. Iar acest lucru nu te ajută deloc să te căsătorești. Cele mai multe astfel de legături nu sunt făcute să dureze și nu fac decât să adauge răni sufletești atunci când se ajunge la despărțire. Ori unul dintre ei rămâne în cuplu doar cu gândul că va pleca atunci când va găsi pe cineva mai potrivit – ceea ce aduce multă suferință celuilalt.

Ce înseamnă ”nu ne grăbim”

În mod ironic, devizele relațiilor fără viitor sunt ”nu grăbim”, ”îmi doresc ca prima căsnicie să fie singura” etc. În timp ce toate acestea sunt lucruri bune și vorbesc de dorința celor doi de a-și alege cu înțelepciune partenerul de viață, în multe cazuri motivele sunt altele. ”A nu se grăbiînseamnă, de fapt, că nu se tem de un angajament ferm sau încă nu au găsit persoana potrivită, dar nu vor să o aștepte în singurătate. Așa că stau cu ”actuala” până ce apare acea femeie specială cu care își vor petrece restul vieții.

Soluția să te căsătorești și să ai o căsnicie fericită

Ar trebui să ții cont că lucrurile care se întâmplă la începutul unei relații reflectă ce va fi mai târziu și ai putea săți dai seama dacă va fi o legătură stabilă și de calitate. Dacă cei doi ajung împreună datorită hazardului, este dificil ca ei să își întemeieze familiile pe care și le doresc. Dacă există haos la început, nu sunt prea multe șanse ca relația să evolueze într-o căsnicie liniștită. Chiar dacă ajung să se căsătorească pentru că, de exemplu, fac un copil, relația nu va rezista problemelor care apar. Soluția pe care o văd psihologii dacă îți dorești o relație care să devină o căsnicie este să te întâlnești doar cu acei bărbați cu care știi că ai dori să rămâi într-o relație pe termen lung.

Sursa foto: 123rf.com