Vrei să afli de ce trebuie să te ferești în viață? Calculează-ți numărul destinului

Vrei să afli de ce trebuie să te ferești în viață? Calculează-ți numărul destinului

Învaţă cum să îţi calculezi singură numerograma zilei de naştere şi vei afla numărul esenţial al destinului tău, cel care îţi arată ce drum trebuie să urmezi în viaţă și de ce probleme trebuie să te ferești.  

Data de naştere ascunde trei numere importante pentru destinul tău: numărul zilei în care te-ai născut, numărul lunii şi cel al anului. Ele se calculează simplu, adunând cifrele până când rămâne una singură. În cazul lunilor octombrie, noiembrie şi decembrie, numerele lor sunt 1, 2 şi, respectiv, 3. Iată un exemplu:

Dacă eşti născută pe 18 august 1973 –

Numărul zilei este 9 (1+ 8 = 9)

Numărul lunii este 8

Numărul anului este 2 (1 + 9 + 7 + 3 = 20; 2 + 0 = 2)

Calculează numărul esențial al vieții

Cele trei numere de mai sus sunt elementele esenţiale ale numerogramei. Se grupează două câte două, şi anume numărul zilei cu numărul lunii, apoi numărul lunii cu cel al anului şi se scad numerele mai mici din cele mai mari. Vei obţine astfel două numere şi trebuie, în continuare, să îl scazi pe cel mai mic din cel mai mare.

Spre exemplu: 9 – 8 = 1; 8 – 2 = 6 => 6 – 1 = 5

Rezultatul final este Numărul Esenţial al Vieţii, iar semnificaţia lui şi mesajele pe care ţi le transmite le poţi citi mai jos.

Numărul 0

Te ajută: să descoperi noi oportunităţi şi să profiţi de marile schimbări din jurul tău. Poţi beneficia de succese rapide, pentru care nu trebuie să depui mari eforturi. Mai greu va fi să păstrezi ceea ce câştigi fără muncă.

Te avertizează: să nu îţi foloseşti niciodată influenţa şi resursele de care dispui pentru a face rău. Întotdeauna, zero va întoarce lucrurile rele împotriva ta, aşa cum te ajută să regăseşti ceea ce ai pierdut.

Numărul 1

Te ajută: să fii puternică, hotărâtă, independentă, să preiei conducerea în situaţiile limită şi să te descurci singură. Merită să te răzvrăteşti şi să răstorni ordinea lucrurilor, dacă obţii rezultate de nota 10.

Te avertizează: să nu fii egoistă şi încăpăţânată, să ţii cont de disciplină şi de reguli. Vor fi momente în care vei plăti scump, dacă vei nesocoti rugăminţile celor care te iubesc.

Numărul 2

Te ajută: să ai o bună intuiţie, să fii diplomată, să lucrezi în echipă, să dai dovadă de răbdare în relaţiile cu ceilalţi. Este numărul calităţilor artistice, muzicale, al firilor sensibile şi pacifiste.

Te avertizează: să nu fii leneşă şi comodă, să încerci să îi ajuţi pe cei dragi şi să nu profiţi de munca lor.

Numărul 3

Te ajută: să îţi foloseşti imaginaţia bogată, să te exprimi liber, să înveţi din mers şi să îţi construieşti o carieră frumoasă. Sub influenţa lui 3, poţi avea un talent anume, artistic, sportiv sau culinar, cu care îi vei cuceri pe cei din jur.

Te avertizează: să nu devii superficială sau extravagantă, ipocrită şi nerăbdătoare cu cei neajutoraţi. Pe de altă parte, ai tendinţa să te plângi de lucrurile mărunte, fără să vezi marile greşeli.

Numărul 4

Te ajută: să te pui în valoare indiferent de domeniul în care lucrezi, să le dovedeşti celor din jur că eşti o persoană de încredere, muncitoare şi conştiincioasă.

Te avertizează: să te fereşti de o slujbă monotonă şi de un program plictisitor, să fii mai atentă cu aspectul tău fizic şi modul în care te îmbraci, să încerci să fii mai sensibilă la nevoile celorlalţi.

Numărul 5

Te ajută: să capeţi cât mai multă libertate, pe măsură ce trec anii; să îţi faci mai mulţi prieteni şi să ai o viaţă socială plină. Numărul 5 este numărul persoanelor flexibile, care se pot adapta la orice condiţii, foarte curioase şi foarte prietenoase.

Te avertizează: că poţi fii iresponsabilă în unele situaţii, lipsită de tact şi de prevedere. Trebuie să înveţi să te gândeşti mereu la consecinţele pe termen lung ale acţiunilor tale.

Numărul 6

Te ajută: să fii responsabilă, iubitoare şi protectivă cu cei apropiaţi. Numărul 6 este specific firilor materne, iubitoare şi răbdătoare. Este numărul profesorilor şi al idealiştilor.

Te avertizează: să nu te laşi orbită de gelozie şi de suspiciuni, să încerci mereu să găseşti calea de mijloc şi să nu îţi mai faci griji din orice fleac.

Numărul 7

Te ajută: să vezi dincolo de ceea ce văd ceilalţi, să îţi impui punctele de vedere şi să aduci pacea între cei care se ceartă. Este un număr norocos, destinat persoanelor care învaţă din fiecare experienţă şi îşi folosesc înţelepciunea spre binele celorlalţi.

Te avertizează: să fii calmă şi înţelegătoare, să nu devii sarcastică, dispreţuitoare şi rece. Există riscul să te îndepărtezi de prieteni dacă eşti prea sigură de tine.

Numărul 8

Te ajută: să treci cu bine peste greutăţi, să îţi îmbunătăţeşti statutul social şi să ajungi pe poziţii de conducere mai repede decât alţi colegi. De obicei, numărul 8 înseamnă succes profesional şi o bună cunoaştere a caracterului oamenilor.

Te avertizează: că vei deveni uneori intolerantă şi răutăcioasă cu cei care nu se ridică la standardele tale. Te ghidezi după principii stricte pe care ai tendinţa să le impui tuturor.

Numărul 9

Te ajută: să îţi construieşti viaţa aşa cum îţi doreşti, chiar dacă nu îţi atingi toate obiectivele. Acest număr arată că eşti o fire generoasă, romantică, dar în acelaşi timp mândră şi independentă. Când intri în impas, găseşti imediat o alternativă cu ajutorul prietenilor.

Te avertizează: să te bucuri de fiecare clipă a vieţii şi să nu mai cauţi nod în papură celor care te înconjoară. Nu te mulţumeşti cu orice, dar trebuie să înveţi că sunt şi situaţii în care trebuie să accepţi ceea ce ţi se oferă.

sursa foto: Foter.com