Poate ai un copil care s-a contrazis cu tine de când a început să vorbească sau poate abia în adolescență a început să nu te mai asculte. Trebuie să înțelegi că pentru ei este un mod de a-și testa limitele și de a încerca să-și afirme sau să-și negocieze independența. Mai ales după doisprezece ani, el încearcă să-și definească personalitatea și să se delimiteze de părinți. Rolul tău este să trasezi niște limite clare, nici prea stricte, dar nici prea laxe, astfel încât să poată ajunge în situații periculoase.

Nu te lăsa șantajată

Atitudinea ta trebuie să fie una fermă, fără a ceda șantajului. O situație poate diferită ar fi dacă este deja major. Așa că ai putea auzi textul: „Am 18 ani, nu-mi spune mie ce să fac”. Nu ar fi bine să-i răspunzi că va fi copilul tău și la 50… În schimb, atâta timp cât încă depinde material de tine, va trebui să respecte regulile pe care i le impui. În plus, chiar dacă a atins vârsta majoratului, nu înseamnă că deja știe să se descurce și să facă tot timpul alegerile corecte. Încă mai are nevoie de sfatul vostru, al părinților, chiar dacă într-o mai mică măsură decât atunci când era mai mic.

Fii constantă

Indiferent de vârsta lui, fii consecventă cu regulile pe care le-ai impus. Dacă cedezi doar dacă el insistă suficient, mesajul va fi că așa trebuie să facă de fiecare dată. Anumite probleme nu ar trebui să intre în discuție – cum ar fi faptul că trebuie să vă vorbească respectuos. Pe măsură ce crește, ar trebui învățat că odată cu libertatea și mai multe drepturi câștigate vin și obligațiile. Adică, de exemplu, poate să vină mai târziu acasă, dar are de făcut anumite treburi, cum ar fi să spele vasele. Dacă cere să fie tratat ca un adult, în numele vârstei majore, ar trebui să se poată și întreține singur. Dacă stă cu voi, va trebui să își plătească partea lui pentru utilități și mâncare. În aceste condiții, mai mult ca sigur nu va opta prea curând pentru independență totală.

cristina radulescu-ion psiholog

psiholog Cristina Ion-Rădulescu, programari.psihologice@gmail.com

Permite-i să greșească

În primul rând, nu-ți pierde cumpătul și nu îi repeta copilului la infinit aceleași cuvinte pentru că își vor pierde din valoare sau se va obișnui să nici nu le mai audă. În al doilea rând, obișnuiește-te cu ideea că sunt lucruri pe care majoritatea copiilor le fac, chiar și tu te-ai purtat așa când erai de vârsta lui. Până la o anumită limită este normal să îți și minți părinții, să mai modifici o notă în carnet etc. Permite-i să facă propriile greșeli fără să o iei personal. Nu vrea neapărat să îți facă ție în ciudă. Și nu face din orice mică abatere o tragedie. Cu cât reacțiile tale sunt mai exagerate în raport cu fapta lui, cu atât va învăța să îți ascundă mai multe, tocmai ca să nu îți mai stârnească furia. Dacă afli de vreo năzbâtie de-a lui, înainte de a reacționa pune-ți trei întrebări fundamentale: „De ce a făcut asta? Ce consecințe are fapta lui? Cum am contribuit și eu?”. Dacă reușești să îți răspunzi la aceste întrebări, reacția ta nu va mai fi una nepotrivită și vei găsi o cale de comunicare eficientă cu copilul tău.”