Vizualizarea, cea mai simplă cale spre vindecare

Vizualizarea, cea mai simplă cale spre vindecare

Una dintre cele mai simple tehnici de vindecare, bazată pe puterea gândurilor pozitive, este vizualizarea. Termenul, deși pare vag, descrie în esență metoda prin care subconștientul te ajută să produci schimbări benefice în viața ta și să ții sub control problemele medicale.

 

Imaginile au un impact psihologic mult mai puternic decât cuvintele sau sunetele. O fotografie bună răpește realitatea și face cât o mie de cuvinte, dacă parafrazăm un vechi proverb chinezesc. Vizualizarea se bazează tocmai pe imagini, pe capacitatea noastră de a construi în minte 'fotografiile' dorințelor, visurilor și speranțelor noastre pentru a le atinge mai ușor. Vizualizarea mentală 'păcălește' creierul și în cele din urmă întregul organism că se pot întâmpla lucruri bune și că ceea ce îți dorești cu toată ființa ta este posibil. Nu întâmplător, în clinicile moderne din Occident, pacienții care se confruntă cu afecțiuni grave sunt învățați să gândească pozitiv, să își întărească speranța și să fie mai puternici în fața bolii. Fără să fie conștienți de acest lucru, pacienții care se roagă la Dumnezeu practică vizualizarea, deoarece speranța și încrederea deplină în puterea rugăciunilor îi ajută să se 'vadă' în viitorul prinzând puteri și sănătoși, datorită grației divine.

Folosește autosugestia pentru vindecare

Tehnica vizualizării mentale se bazează pe autosugestie și pe sugestie. Nu este deloc o metodă grea și nu ai nevoie neapărat de un terapeut pentru a o învăța. Trebuie doar să te concentrezi și să îți focalizezi gândurile asupra unor imagini care te ajută să depășești momentele grele din viața ta. Spre exemplu, dacă ai o perioadă dificilă la serviciu, compune în minte o imagine cu tine însăți liniștită, echilibrată, capabilă să te concentrezi asupra sarcinilor de serviciu. Continuă prin a vizualiza ulterior obiectivele pe care trebuie să le atingi. Dacă ești bolnavă, încearcă să compui o imagine luminoasă, în care ești sănătoasă și fericită. Repetă în mintea ta cât de des poți vizualizarea acestor imagini, iar subconștientul le va dezvolta și le va derula din ce în ce mai des, ca un exercițiu de voință. Cu timpul, vei căpăta mai multă încredere în mesajul acestor imagini și vei regăsi forța interioară de a le transforma în realitate.

sursa foto: 123rf.com