Viziunile și semnificația lor. Care este puterea lor reală

viziunile și semnificația lor în vise

Ne apare uneori în vis chipul cuiva drag care nu mai este lângă noi. Vedem îngeri, ființe de lumină sau chipul lui Iisus. Nu trebuie să ai un har special să îți dai seama că sunt viziuni care încearcă să transmită un mesaj.

Se spune că numai anumiți oameni, cu o sensibilitate aparte, au darul de a avea viziuni aievea. În veacurile trecute, călugări și călugărițe cucernice aveau adesea viziuni legate de cele sfinte, legate de Iisus Mântuitorul și de Fecioara Maria. Viziunile sunt experiențe mistice tulburătoare. Nu doar fețele bisericești au astfel de viziuni. Și noi, ceilalți, avem viziuni, cel mai adesea în vise, și abia atunci când devenim conștienți de ele realizăm cât de puternice sunt!

Ce sunt cu adevărat viziunile din vis

Departe de a ne referi la așa numiții vizionari, fie ei sinceri sau șarlatani, viziunile pot apărea oricui. Nu trebuie să ai un har anume și nici nu trebuie să descui poarta către cine știe ce alt univers încărcat de energii necunoscute. Din nefericire, viziunile apar adesea după momente dramatice, cu o încărcătură emoțională puternică și cel mai adesea nefericită. Ele apar după decesul cuiva drag, după o despărțire dureroasă, pentru care viața nu ne-a pregătit, și chiar după evenimente nefericite pe care nu le-am putut înțelege.

Tocmai din cauza faptului că nu înțelegem ce ni s-a întâmplat și de ce am avut atât de mult de suferit, putem avea ulterior experiența unor viziuni tulburi, prin care inconștientul sau sufletul nostru încearcă să înțeleagă. Când pierdem pe cineva drag, mai ales dacă acesta moare, se întâmplă ca într-un interval de timp destul de scurt de la moartea lui, să îl revedem în vis.

Nu este ușor să acceptăm dispariția cuiva drag, chiar dacă ne-a părăsit și știm că trăiește undeva, dar fără noi. Cu atât mai dureros este să îl pierdem pentru totdeauna și să știm că nu îl vom mai vedea niciodată. Iar subconștientul recrează în vis chipul drag, momente din viața noastră împreună sau dorințe care nu se vor mai împlini niciodată în doi.

O reflexie a emoțiilor negative

Emoțiile negative stau de obicei la baza viziunilor din vis. Durerile, reproșurile, resentimentele, regretele sunt și ele factori care pot declanșa apariția viziunilor. Fie că sunt reproșuri la adresa noastră însăși, fie că sunt legate de alte persoane, acestea pot favoriza apariția unor chipuri stranii în vis care încearcă să ne ofere un răspuns la frământările noastre. Poate fi vorba despre părinții decedați, care ne dau un sfat sau ne arată o cale, poate fi vorba despre soțul sau copilul pierdut și chiar despre chipul Maicii Domnului la care ne rugăm adesea și care vine în vis ca o mângâiere.

Inginerul britanic J. W. Dunne, intrigat de propriile viziuni și premoniții pe care le avea în vise, încearcă să găsească o explicație mai științifică. El susține că timpul este perceput liniar în stare de veghe, dar în timpul somnului, creierul trăiește concomitent trecutul, prezentul și viitorul. Totul se amestecă și nu mai facem diferența dintre ceea ce este și ceea ce vrem să fie. Pornind de la teoria lui, pe care o susțin și azi multe voci academice, putem spune că subconștientul este capabil să navigheze prin timp în somn. De aceea, este mult mai ușor pentru majoritatea dintre noi să aibă viziuni în vis, și nu în realitate.