Vești bune despre starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu. Ce spune soția sa

starea de sanatate a lui Mihai Constantinescu

Mihai Constantinescu este un pic mai bine, susține soția lui, Simona Secrier, cea care de o lună și jumătate îl vizitează de trei ori pe zi la Spitalul Floreasca, acolo unde este internat.

Știu că mulți oameni îl îndrăgesc și se roagă pentru el. Cu ajutorul lui Dumnezeu este bine, este mai bine. Se simte un pic mai bine, face pași mărunți. (…) Cu ajutorul lui Dumnezeu vor fi progrese', a declarat plină de speranță Simona Secrier.

Cântăreţul Mihai Constantinescu, în vârstă de 73 de ani, a fost dus la Spitalul Floreasca din Capitală, în data de 13 mai, în urma unui stop cardio-respirator. Au mai urmat alte două astfel de episoade. E în comă de o lună și jumătate, dar e stabil, declara zilele trecute și medicul Monica Pop, care de asemeni l-a vizitat.

Mihai Constantinescu şi-a anulat în luna martie câteva concerte din cauza stării de sănătate, el având de multă vreme probleme cardiace.

În 2008, artistul a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Secţia Clinică Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, cu diagnosticul stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficienţă mitrală gradul 3/4, insuficienţă tricuspidiană gradul 2, hipertensiune pulmonară medie.

Cu un an înainte, artistul fusese supus unei intervenţii chirurgicale, după ce valva mitrală a avut o disfuncţie.

Vezi și Ultimele vești legate de starea lui Mihai Constantinescu

Citește și: