Actrița Draga Olteanu Matei a murit. Anunțul a fost făcut de medicii de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași au anunțat că, în ciuda eforturilor depuse, actrița a murit în noaptea de marți spre miercuri.

Draga Olteanu Matei s-a stins din viață la 87 de ani, după ce a suferit o hemoragie digestivă. Ea a ajuns, vineri seara, în comă la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, , fiind transferată de la Spitalul Județean Piatra Neamț, din cauza unei hemoragii digestive superioare. Medicii reușiseră să o stabilizeze, dar în ciuda eforturilor depuse, marea actriță a încetat din viață.

„A fost evaluată în urgență. S-a început transfuzia de sânge fiind vorba de o hemoragie importanta. Este internată în acest moment în ATI. Este conștientă. Comunică cu echipa medicală. S-au început manevrele diagnostice și terapeutice și sperăm ca evoluția să fie una favorabilă. Doamna are și altă patologie. Are afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni endocrine, care bineînțeles trebuie evaluate și tratate în continuare”, a declarat șefa UPU-SMURD, Diana Cimpoeșu, vineri, când actrița a fost transferată la spitalul din Iași.

În ultimul timp, marea actriță de comedie a avut și probleme de sănătate. În 2017, în luna mai,  Draga Olteanu-Matei a fost internată de urgență în spital, apărând mai multe zvonuri că ar suferi de pancreatită, însă informația nu a fost confirmată.

Potrivit Realitatea TV, ea  ar fi avut probleme la ficat, iar unele probleme de sănătate s-au acutizat pe fondul vârstei înaintate.

Actriţa Draga Olteanu Matei s-a născut la Bucureşti, la 24 octombrie 1933.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” în 1956. În septembrie, acelaşi an, a debutat în piesa ”Ziariştii” de Alexandru Mirodan, potrivit www.cinemagia.ro. În perioada 1957-1990, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

Membră a Generaţiei de Aur a teatrului românesc şi cu o carieră care se întinde de-a lungul a 55 de ani, actriţa Draga Olteanu Matei a încântat spectatorii români interpretând zeci de personaje în filme, spectacole de teatru şi scenete TV.

Draga Olteanu Matei implineste 85 de aniSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

După pensionarea sa din Teatrul Naţional (1992), marea actriţă a înfiinţat, la Piatra Neamţ, compania teatrală pentru actori neprofesionişti ”Teatrul Vostru”. A devenit oficial pietreancă la începutul lunii septembrie 2007, când a obţinut buletin de Piatra Neamţ. La 25 octombrie 2007, i-a fost acordat titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ.

Contribuţia adusă teatrului şi cinematografiei româneşti a fost recunoscută prin numeroasele premii, titluri, diplome, pe care le-a primit de-a lungul carierei, printre care:

Premiul ACIN 1975 (”Ilustrate cu flori de câmp”, ”Filip cel Bun”), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2004), Premiul TVR şi PTWB (Prime Time World Broadcast) pentru Cea mai iubită actriţă (2003), Premiul Gopo pentru întreaga carieră (2010), Premiul pentru întreaga activitate oferit în cadrul Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj (2011).

În 2002, i-a fost acordată distincţia Ordinul Naţional ”Steaua României” de către Preşedinţie, pentru dăruirea cu care a servit scena şi cultura românească.

Începând din data de 29 octombrie 2011, Draga Olteanu Matei are o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti. Prezentă la eveniment, îndrăgita actriţă a declarat: „După Dumnezeu, vă mulţumesc tuturor, cei care aţi venit aici şi cei care nu sunt aici, pentru că datorită dumneavoastră eu am fost actriţă, m-am străduit din toată inima să vă bucur şi să vă susţin starea de bine”.

În 2014, i-a fost înmânat de către principesa Margareta, Ordinul ”Coroana României” în grad de Ofiţer, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Holul de Onoare al Castelului Peleş din Sinaia. În acelaşi an, soţul său, dr. Ion Matei, care i-a fost alături 44 de ani, a murit.

Draga Olteanu Matei s-a numărat printre personalităţile culturale ajunse la senectute, care au fost omagiate cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, în 15 ianuarie 2018, la Ateneul Român, eveniment organizat la iniţiativa Ministerului Culturii.

Reprezentanta generației de aur a teatrului românesc a jucat în peste 50 piese de teatru, 100 roluri în Televiziune şi 90 de filme.  Draga Olteanu Matei  a devenit celebră pentru rolul de excepției al coanei Chirița

Draga Olteanu Matei a absolvit Institutul de Arta Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, în 1956, iar în luna septembrie a aceluiași an a debutat în piesa „Ziariștii”, Alexandru Mirodan.

De-a lungul carierei sale a jucat în diferite piese de teatru. „Coana Chirița” dupa Alecsandri, pentru care a scris și un scenariu de film în două serii (Coana Chirita – 1986 si Chirita la Iasi 1987), „Gaitele” de Kiritescu (1977), „Caruta cu paie” de Mircea Stefanescu, „Hagi Tudose” de Barbu Stefanescu Delavrancea, „Domnisoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, „Pisica in noaptea de Anul Nou” de D.R. Popescu, „Autorul e in sala” de Ion Baiesu etc.

Citește și:

Cum se simte Draga Olteanu Matei după ce a fost dusă de urgență la spital? „A fost evaluată în urgență”