Ce este vertijul?

Amețeala este un termen nespecific, inclus și în limbajul popular, care descrie o senzație de dezorientare spațială. Unii specialist neurologi o descriu ca senzație generală de disconfort la nivelul capului. Vertijul este definit ca o senzație anormală de mișcare a obiectelor în jurul pacientului (vertij obiectiv) sau a pacientului în jurul mediului înconjurător (vertij subiectiv).

Citește și: Transfuziile de sânge de la tineri ar putea opri procesul îmbătrânirii

Câte tipuri de vertij există?

Vertijul periferic – se prezintă ca un episod scurt de vertij cauzat de un factor declanșator și este însoțit de semne neurovegetative (transpirații, paloare, grețuri, vărsături), zgomote în urechi percepute ca țiuituri, pocnituri, foșnete, scădere de auz, senzație de ureche plină, pareză facială. Este cauzat de afecțiuni ale urechii interne și ale nervului vestibular: vertijul paroxistic pozițional benign, boala Meniere, neuronita vestibulară.

Vertijul central – cauzat de leziuni ale sistemului nervos (cerebel, trunchi cerebral, emisfere cerebrale), vertijul central are simptome neurovegetative mai puțin severe, este rar însoțit de scădere de auz și asociază semne neurologice. Cele mai frecvente boli care determină sindrom vestibular central sunt: accidentele vasculare cerebrale, scleroza multiplă, tumorile cerebrale, traumatismele cranio-cerebrale, epilepsia.

Vertij de alte cauze – apare în afecțiuni cardiovasculare (hipertensiune arterială, tulburări de ritm sau de conducere), anemie, policitemie, diabet zaharat, boli endocrine, metabolice, toxice (alcool), anxietate, depresie, sau ca urmare a consumului unor medicamente (aminoglicozide, anticonvulsivante, antidepresive, sedative).

Cum se pune diagnosticul?

Pentru a determina cauza vertijului este necesar un examen medical complet. Cauzele posibile sunt numeroase, dar predomină afecțiunile organului echilibrului de la nivelul urechii interne (vestibulul și canalele semicirculare) sau de la nicelul nervului vestibular; intervin în egală măsură cerebelul și trunchiul cerebral.

Dat fiind numărul mare de afecțiuni care pot determina vertij, medicul trebuie să obțină cât mai multe informații:

  • durata vertijului– vertij foarte scurt, de câteva secunde, declanșat de mișcările bruște ale capului, sau crize cu durată de minute, repetitive, acompaniate de semne auditive, sau vertij important izolat, cu durată de câteva zile;
  • circumstanțele de apariție– de exemplu, poziții particulare cap și corp, momentul apariției, administrarea anumitor medicamente;
  • alte semne asociate– greață, vărsături (frecvente mai ales în vertijele intense), semne auditive (zgomote, senzație de ureche plină), scădere de auz (hipoacuzie), cefalee, palpitații, tahicardie/brahicardie, tulburări vizuale;
  • debutul simptomelor este descris ca brusc sau disimulat; acuzele pot fi episodice sau constante;
  • factori care predispun– se trec în revistă istoricul medical, chirurgical și psihiatric al pacientului, antecedentele familiale, medicația (de exemplu, medicație nouă sau utilizare cronică de antihipertensive, hipoglicemiante, diuretice);
  • factori precipitanți– circumstanțele de la debutul bolii: dacă pacientul era în repaus, în activitate, în timpul unui efort fizic sau în somn;
  • factori de exacerbaresau atenuare – agravare la mișcare, stând în picioare, la zgomot puternic, exercițiu fizic.

Ce investigații medicale trebuie efectuate

La evaluarea pacienților cu vertij pot fi indicate investigații imagistice ale craniului și creierului. Cele mai importante două tehnici utilizate în acest scop sunt tomografia computerizată (CT) și imagistica prin rezonanță magnetică (RMN). În urgență, CT-ul este util pentru a exclude suspiciunea de infarct sau hemoragie cerebrală și pentru evaluarea leziunilor traumatice osoase. RMN-ul cu substanță de contrast este ideal pentru diagnosticul tumorilor cerebrale, leziunilor demielinizante din scleroza multiplă, malformațiilor vasculare.

Citește și: