O analiză recent realizată de HotNews.ro, pe baza informațiilor oficiale referitoare la primele 150 de decese înregistrate în România de la debutul epidemiei COVID-19, arată că numărul bărbaților este aproape de două ori mai mare decât al femeilor decedate.

Media de vârstă a persoanelor decedate este de 66 de ani. 49 dintre le sunt femei, iar 88 sunt bărbați. Menționăm că în cazul a 13 persoane s-a raportat doar numărul, fără detalii privind vârsta, sexul sau comorbidități.

În privința categoriei de vârstă a decedaților, datele arată astfel:

– 2 persoane aveau până în 30 de ani (27 de ani)
– 3 persoane aveau între 31 și 40 de ani
– 6 persoane aveau între 41 și 50 de ani
– 24 de persoane aveau între 51 și 60 de ani
– 41 de persoane aveau între 61 și 70 de ani
– 45 de persoane aveau între 71 și 80 de ani
– 16 persoane aveau peste 80 de ani
– în cazul a 13 persoane nu există date

Mulți dintre cei care și-au pierdut viața sufereau și de alte afecțiuni. În 35 de cazuri s-a raportat hipertensiunea arterială, afecțiunile renale au fost semnalate în 31 de cazuri, iar diabetul în 30.
Afecțiunile cardiace, precum cardiopatia sau insuficiența cardiacă, au fost raportate în cazul a 26 dintre pacienți. 18 dintre românii care au murit din cazua coronavirusului sufereau și de cancer, iar 11 de obezitate.

În cazul a 19 dintre pacienții decedați au fost raportate comorbidități precum infarct, demență, Parkinson, AVC sau afecțiuni pulmonare.

În ceea ce privește județele unde au fost înregistrate decesele, situația este următoarea:

Arad – 12
Bacău – 4
Bistrița Năsăud – 5
Botoșani – 1
București – 16
Caraș Severin -2
Cluj – 2
Constanța -2
Covasna – 1
Dâmbovița – 2
Dolj – 2
Galați – 3
Giurgiu -1
Hunedoara – 14
Ialomița – 9
Iași – 2
Ilfov -1
Mehedinți – 2
Mureș – 3
Neamț -6
Satu Mare – 2
Sibiu – 4
Suceava – 44
Teleorman – 1
Timiș -8
Vrancea – 1

Luni, numărul celor infectați a trecut de 4.000.

Vezi și Recomandări OMS: Cum te îngrijești acasă dacă ești suspect sau bolnav de coronavirus

Citește și: