Vacanță fără copii? Se poate!

Vacanță fără copii? Se poate!

Vacanță fără copii… O plajă însorită, o băutură rece, nisip, mare și niciun glas subțirel care să te strige: 'Mamiiii, Maria nu-mi dă lopățica!'. Pentru mulți părinți, acesta este un vis realizabil doar după majoratul juniorilor. Totuși, dacă îți planifici vacanța de vară, ia în considerare și această opțiune.

Cei mai mulți oscilează între nevoia de relaxare și sentimentul de vină atunci când se gândesc la o vacanță fără copii. 'Este foarte bine ca părinții să plece și fără copii în vacanță', este de părere psihoterapeutul Cristina Ion-Rădulescu. Totuși, spune specialistul: 'este de preferat ca acest lucru să fie planificat după ce ați fost plecați și cu cei mici undeva. Vârsta la care puteți încerca să faceți asta este cea la care încep să vorbească. De la trei ani e ideal, pentru că deja pot comunica și spune ce-i doare, ce probleme au. Totodată, încă nu s-a declanșat anxietatea de separare'.

Citește și: Ce facem cu copiii în vacanță?

Vacanță fără copii. Baza unei relații solide

Studiile arată că astfel de escapade fac bine întregii familii pe termen lung. Un sondaj realizat în Statele Unite arată că 86 % dintre cei chestionați care își fac vacanțe și singuri consideră că romantismul este viu în relația lor, comparativ cu doar 73 % dintre cei care pleacă în concediu doar alături de copii. Foarte multe femei uită de partener, atunci când devin mame. Totuși, o căsnicie solidă este coloana de susținere a unei familii fericite. Nu este sănătos nici pentru cel mic să fie tratat ca și cum ar fi un mic zeu cu puteri absolute asupra celor mari. Va trebui să înțeleagă că este iubit, dar că și ceilalți oameni din jur sunt importanți, că părinții mai trebuie să aibă și timpul lor.

Citește și: Vacanța la țară, la bunici. Păreri pro și contra

Vacanță fără copii. Exemplu de cuplu fericit

Dacă vrei ca micuțul tău să învețe să aibă o relație de cuplu fericită, trebuie să fii un bun exemplu. Pentru acest rezultat, timpul petrecut împreună doar voi doi este esențial. Atunci când copiii sunt prea mici pentru a pleca chiar și un weekend, puteți ieși o seară împreună sau chiar să-i culcați mai repede și să stați de vorbă la un pahar cu vin. Pentru a fi o mamă bună, este esențial și să ai grijă și de tine. Momentele de odihnă te vor face să fii mai răbdătoare și vei avea mai multă energie de joacă. În plus, amintirile plăcute ale clipelor petrecute împreună vor întări cuplul.

Citește și:

Sursa foto: 123rf.com