Planifică și variază

Este recomandat să oferi copiilor posibilitatea de a alege cum își petrec timpul liber pentru ca aceștia să nu dezvolte frustrări din cauză că nu le sunt respectate opiniile. Însă, există foarte multe șanse ca cei mici să nu dorească decât să se uite la desenele animate preferate sau să se joace pe calculator. Din acest motiv, este bine să le planifici activitățile în linii mari, fără a fi extrem de strictă. Poți să faci acest lucru întrebându-i ce ar dori să facă, să descopere, să exploreze și apoi să completezi cu activități despre care tu crezi că le-ar fi utile. Lasă-i să se relaxeze, să facă multă mișcare în aer liber și alternează activitățile fizice cu cele creative și intelectuale.

Activități educative

Anul acesta, programul în școli și grădinițe a fost întrerupt brusc. Mulți copii au făcut diverse cursuri online mai mult sau mai puțin regulat, iar preșcolarii, aproape deloc. Cunoștințele dobândite la școală pot fi cultivate în mod distractiv, de preferat în ședințe scurte, dimineața, pentru că aceasta pare a fi perioada în care te poți bucura de atenția deplină a copiilor. Dacă nu ai făcut-o până acum, amenajează-le propriile birouri pentru a crea un cadru propice învățării. Nu este nevoie să faci mari investiții, o măsuță, un scaun și un raft fiind piesele minim necesare pentru un birou. Astfel, vor avea la un loc rechizitele, de la un penar dotat cu tot ceea ce au nevoie pentru scris și desenat, la fișe și caiete de activități, dar și cărți. Încearcă să menții un program regulat, cu activități educative în cursul săptămânii și weekend liber, pentru că, până la urmă, sunt în vacanță.

Activități creative

Dacă nu ești în concediu, îți poți înscrie copilul/copiii la un centru de activități dedicate. Dacă au foarte multă energie, ar putea să facă regulat sport, de exemplu, să învețe să înoate, să joace tenis, fotbal etc. Poate mezinul și-a descoperit pasiunea pentru muzică și ar dori să încerce cursuri de chitară. Sau poate cel mare vrea să învețe o limbă străină ori să facă teatru. Multe dintre aceste cursuri pot fi urmate online și pot fi o bună metodă de a ocupa inteligent timpul liber al copiilor.

Joaca în aer liber

Copiii ar trebui să petreacă mult timp în aer liber, să se joace, să alerge. Fă plimbări lungi alături de ei, mergeți la pădure pentru un picnic ori într-un parc mai mare unde se poate respecta distanțarea socială. Mergeți împreună cu bicicleta, cu trotineta, cu rolele, orice preferați. Mișcarea îi ajută pe copii să își consume pozitiv energia și să aibă o stare de spirit plăcută, nemaivorbind de beneficiile asupra organismului lor.

Vizite la bunici ori mătușă

Vacanțele sunt o bună ocazie de a vizita rudele apropiate. Iar dacă bunica ori mătușa ți-a propus să-i lași nepoții în grijă pentru o săptămână, profită de acest lucru, mai ales dacă cei mici o văd mai rar. În tot acest timp, te poți și tu relaxa puțin.

Respectarea ritmului veghe-somn

Este posibil ca în vacanță să ai tendința de a fi mai permisivă cu copiii, să îi lași să se culce sau să se trezească mai târziu. Atât cât este posibil, încearcă să respecți un program normal de somn, pentru că, la sfârșitul vacanței, le va fi mai dificil să se obișnuiască cu noi ore de culcare și trezire. Iar acest lucru este valabil inclusiv dacă mai dorm și la prânz. 

Chiar dacă nu ai plecat în concediu cu cei mici, acest lucru nu înseamnă că nu puteți să vă construiți amintiri frumoase din vacanță. Profită de această perioadă pentru a petrece timp de calitate cu copiii și a-i ajuta să se relaxeze și să se dezvolte fizic, intelectual și creativ. 

Sursa foto: Pexels.com

(P) Material publicitar reapizat in colaborare cu officedirect.ro