Utilizări neobișnuite, dar utile pentru folia cu bule!

Utilizări neobișnuite, dar utile pentru folia cu bule!

O găsești în pachetele cu produse fragile, dar și în magazinele de bricolaj. Folia cu bule începe să devină tot mai folosită și mai utilă. Iar noi îți prezentăm câteva idei inedite cu această folie, pe care e bine să o ai în casă.

 

Folia cu bule este îndrăgită de mulți dintre noi și nu doar pentru partea distractivă care te ajută să scapi de stres. Este utilă când împachetezi obiecte fragile, când vrei să te muți în altă locuință sau când vrei să izolezi geamurile, iarna, pe acolo pe unde intră frigul. Dar mai sunt câteva utilizări inedite!

Poți pune folia cu bule pe talpa pantofilor

Dacă ai pantofi cu talpă rigidă și te dor adesea picioarele după ce ieși cu ei la o plimbare, poți încerca să pui folie cu bule pe interior. Taie folia după forma tălpilor și folosește o bandă dublu adezivă să o lipești ușor. Cumpără o bandă adezivă de calitate să o dezlipești ușor atunci când vrei să înlături folia cu bule.

Picioarele tale vor fi mai protejate și vei simți că mergi pe o pernă de aer. Cel puțin la prima plimbare.

Folosește folia pentru băuturile fierbinți

Dacă pleci de acasă dimineața cu un recipient plin de cafea fierbinte, probabil că te vor frige palmele. Dar poți face un manșon scurt din folie cu bule să ții cafeaua fierbinte pe drum fără probleme.

Te protejează de bătături când lucrezi în grădină

Dacă îți place să sapi și să greblezi grădina, probabil că faci uneori și bătături în palme. Învelește strâns coada uneltelor cu această folie moale și palmele tale vor fi mai protejate.

Poți face și bigudiuri din această folie

Nu este greu să folosești folia cu bule rulată în rulouri înguste pe post de bigudiuri. După ce răsucești fiecare buclă până sus, înnoadă capetele foliei și dormi cu aceste bigudiuri improvizate peste noapte. Folia este moale și nici nu vei simți că o ai în cap. Iar a doua zi vei obține șuvițe ondulate natural.

Protejează-ți spatele la drum lung în mașină

Împachetează în mai multe straturi o bucată mai mare de folie să obții o pernă pentru scaunul din mașină. La drum lung te va ajuta foarte mult această folie moale să îți țină spatele drept și relaxat, totodată.

foto: 123rf.com