Untișorul, izvor de vitamine și minerale

Untișorul, izvor de vitamine și minerale

Poate l-ai văzut prin piețe, dar nu știi cât de util este. Dr. farmacist Ovidiu Bojor recomandă untișorul (Ranunculus ficaria) pentru că are un conținut ridicat de vitamina C și minerale. Poate fi folosit cu succes în cura de revitaminizare și remineralizare de primăvară și în tratamentul asteniilor de sezon.

Frunzele nu pot fi consumate decât fragede, înainte de înflorire, pentru că după aceea devin (împreună cu rădăcinile și tulpinile) toxice. În trecut, rădăcinile și tulpinile erau utilizate în afecțiuni ale pielii, hemoroizi, ulcer și scorbut. Noile cercetări arată că planta este astringentă și antihipertensivă. Scade colesterolul și reglează tensiunea arterială. Previne cataracta și ajută la menținerea sănătății vaselor de sânge, având efect antisclerotic.

Cum se utilizează

La început de primăvară, se face salată din frunzele tinere de untișor. Nu se consumă mai mult de 50-100 g pe zi, în combinație cu salată verde, leurdă sau alte plante de sezon. Este mai bun dacă se adaugă zeamă de lămâie. Se mai poate face suc din frunze proaspete de untișor sau se poate adăuga la ciorbe. Există în comerț unguentele cu untisor, dar acestea pot irita pielea persoanelor sensibile. Intră și în compoziția unor produse farmaceutice naturiste cu efect detoxifiant și care previn ateroscleroza. Acestea se administrează conform indicațiilor de pe ambalaj.

Sursa foto: flickr.com