Unei femei i s-a îndepărtat o tumoare de 60 de kilograme de pe un ovar

sala de operatie

O femeie din Connecticut simte că s-a născut a doua oară, după ce o tumoare de greutatea unei persoane, 60 de kilograme, i-a fost îndepărtată de pe ovare.

Medicii au rămas îngroziți când au văzut că femeia, în vârstă de 38 de ani, avea o tumoare cu diametrul de 90 de centimetri. Iar umflătura gigantică se dezvoltase în doar două luni, crescând cu circa 4,5 kilograme pe săptămână.

Când s-a prezentat la medic, femeia era practic subnutrită, pentru că tumoarea apăsa pe tractul digestiv. În plus, femeia nu se mai putea deplasa decât în scaunul cu rotile.

Operația a fost o provocare pentru medici, mai ales pentru că pacienta a vrut să se păstreze cât mai mult posibil din sistemul reproducător.

Intervenția a fost realizată de nu mai puțin de 12 chirurgi și a durat cinci ore. În final, a fost nevoie ca ovarul stâng să fie extirpat.

În ceea ce privește tumoarea, aceasta s-a dovedit a fi, din fericire, beningă.

În mod normal tumorile care apar la ovare sunt benigne în proporție de 85%. Însă de obicei sunt mari. O tumoare de 60 de kilograme este însă ceva foarte rar. E posibil să fie printre cele mai mari 10 tumori extirpate vreodată, spun medicii.

A mai existat un caz similar în 2013, în India, tumoarea îndepărtată având 56 de kilograme. Totuși, cea mai mare tumoare extirpată vreodată a fost cea a unei femei de 34 de ani. E vorba despre o tumoare ovariană de 137,4 kilograme.

Din fericire, în cazul femeii din Connecticut, totul a decurs bine. E în plină recuperare, ea întorcându-se deja la muncă.

Vezi și Semnele care pot ascunde prezenţa unei tumori pe creier

Citește și:

Loading...