Chiar dacă uneori este de preferat confortul, uneori este mai accesibil să stai la cort, în special din punct de vedere financiar.

Preturile pentru o zi de campare cu cortul la camping la mare ajung la 70-80 lei pentru o familie cu un copil (se plateste taxa separata pentru cort, mașinăa, adult, copil).

Avantajul de a sta la cort pe plajă este că beneficiezi la maxim de aerosoli.

Top 7 locații unde să mergi cu cortul la mare, în România

În vară, litoralul românesc găzduieşte o mulţime de petreceri şi evenimente distractive, iar dacă îţi place natura şi vrei să economiseşti bani pentru toate aceste ocazii, poţi alege campingul ca opţiune de cazare.

Astfel, o familie nu va plăti mai mult de 70-80 lei pe zi, în funcţie de taxele de cort, maşină şi numărul de membri.

1. Unde să mergi cu cortul la mare, în România – Năvodari 1

Năvodari, o stațiune tot mai apreciată în ultimii ani, este locul ideal atât pentru o ieşire în oraş, cât şi pentru o vacanţă în familie.

Găseşti camping-uri la plaja Holiday GPM, unde te poţi bucura şi de un spaţiu verde generos, de aproape 5 hectare cu ieşire la plajă.

Campingul arată mai mult ca un mic orăşel pentru că aici vei găsi baruri şi magazine iar limita este de 270 de corturi, cu acces la loc de joacă pentru copii sau la maşina de spălat pentru cei ce depăşesc 3 zile de sejur.

Acesta se află în zona de Nord a staţiunii Mamaia şi are 3 stele. În ceea ce priveşte dările, taxa de persoană variază între 12 şi 22 lei în funcţie de sezon, taxa pentru cort este de 16 lei/zi, taxa de parcare pentru maşina variază între 9 şi 16 lei/zi iat taxa de iluminat variază între 8 şi 16 lei/zi.

2. Unde să mergi cu cortul la mare, în România – Năvodari 2

Dacă vrei să ajungi la petrecerile de karaoke organizate în El Comandante Năvodari, o altă opţiune este Camping La Mal Pirivoli Năvodari, tot cu ieşire la Marea Neagră.

Taxele incluse până la jumătatea lui august sunt 20 lei de persoană/ zi, la fel şi pentru cort iar pentru maşină 10 lei pe zi.

Dacă ajungi după 17 august, scade cu 5, respectiv 10 lei din primele 2 taxe.

Dacă vii la mare cu animalul de companie, fii pregătit pentru a plăti 10 lei pentru el. În toate aceste dări nu este inclus și curentul electric.

3. Unde să mergi cu cortul la mare, în România – Mamaia

Mamaia, o staţiune axată pe petreceri şi evenimente high-class, pune şi ea la dispoziţie un loc de camping: Camping S chiar la Mamaia Nord, ce include şi opţiunea de a campa cortul lângă cazarea din căsuţe şi rulote.

Proprietatea dispune de restaurant, beachbar, terenuri de sport, locuri de joacă şi alimentară, toate la o plimbare distanţă.

Taxa de persoane oscilează între 19 şi 26 de lei, în funcţie de perioada iar cea auto între 12 şi 16 lei.

Există şi un spaţiu de joacă pentru copii precum şi grupuri sanitare pentru duş iar obiectele de valoare pot fi păstrate în seif, la recepţie.

Cele mai cunoscute cluburi se regăsesc în această staţiune, aşa că posibilităţile de distracţie sunt nelimitate.

4. Unde să mergi cu cortul la mare, în România – Vama Veche

Vestita staţiune boemă Vama Veche are şi ea propriile ei oferte în ceea ce priveşte campingul.

Campingul de la Sandalandala nu acceptă rulote, însă condiţiile de acolo sunt excelente pentru corturi. Pentru 28 lei / zi / persoană poţi campa pentru 2 nopţi sau pentru 23 lei / zi / persoană poţi instala cortul pentru 3 nopţi.

Chiar în acest loc sunt organizate în fiecare vineri petreceri, până pe 25 august. Găseşti însă la Vama Veche şi workshop-uri foto și multe concerte și distracție.

5. Unde să mergi cu cortul la mare, în România – Venus

Dacă preferi ceva liniştit, astfel încât să te relaxezi alături de familie, atunci recomandarea noastră este staţiunea Venus.

La Camping Palace, plăteşti pentru cort şi maşină 25 de lei pe zi, tot atât şi pentru un adult şi 15 lei pentru un copil de peste 7 ani şi 10 pentru un căţel.

Aproape de Mangalia, poţi face o vizită la herghelie la hipodromul Mangalia sau poţi petrece o zi alături de familie la parcul de căţărări Paradis Land.

6. Unde să mergi cu cortul la mare, în România – Eforie Nord

Eforie Nord are tot reputaţia unei staţiuni familiste, aşa că poţi veni cu toţi cei dragi la Camping Meduza, cunoscut pentru linişte şi curăţenie.

Preţurile sunt accesibile, astfel încât un cort de 1 – 2 locuri costă 10 lei pe zi, unul de 4 locuri 15 lei iar taxa auto este de 10 lei pe zi sau 5 dacă ai mototcicletă.

Campingul se află la 50 de metri de plajă, într-o curte plină de verdeaţă, în apropiere de magazine alimentare, un parc de distracţii şi un magazin cu suveniruri.

7. Unde să mergi cu cortul la mare, în România – 2 mai

Campingul din stațiunea 2 mai se află la doar câţiva metri de plajă. Dacă nu vii cu cortul, poţi alege o căsuţă de pe malul mării.

Costul este de 20 lei persoană / zi, 10 lei copil 7-14 ani / zi, 10 lei cort mic / zi sau 15 lei cort mare / zi.

Şi din satul 2 mai este foarte uşor de ajuns la Herghelia Mangalia. În plus, poţi vizita Muzeul de Arheologie, Portul Turistic Mangalia iar seara îţi recomandăm să bei ceva la BeachBar “La Coana Leana”.

Opţiunile de camping de pe litoralul românesc sunt multiple, însă totul se rezumă la tipul de vacanţă pe care ţi-l doreşti, iar prețurile sunt informative și pot varia în funcție de sezon și oferte. Alege Vama Veche sau Mamaia pentru distracţie sau Eforie Nord sau Venus dacă vrei să dedici călătoria familiei.

Daca esti pe litoral, iata o lista cu locuri de vizitat in Constanta! Nu rata plaja Corbu din Navodari

Dacă plănuiești o escapadă cu cortul, îți spunem ce lucruri sunt necesare când mergi la camping cu cortul și cum alegi cortul pentru camping.

Citește și:

Suntem mai fericiți când suntem la mare! Și nu doar pentru că suntem în concediu

Mamaia. Cum să te distrezi în Ibiza de România

Vacanța la mare în doi ar putea face bine vieții de cuplu. Adevărat sau fals?