După femeia cu barbă de la Eurovision, anul acesta vom vedea și un transsexual în concurs. Candidatul Franței e foarte controversat (Video)

Un transsexual reprezinta Franta la Eurovision

E clar pentru toată lumea că femeia cu barbă care a câștigat în 2014 Eurovisionul, Conchita Wurst, a fost o deschizătoare de drumuri. Nimic nu va mai fi la fel de acum înainte. Și primele dovezi apar deja. Anul trecut, competiția a fost câștigată de o concurentă excentrică, iar anul acesta avem în concurs și un transsexual.

Este vorba despre reprezentanta Franței, Bilal Hassani, mare admiratoare a Conchitei Wurst. Când a văzut-o la Eurovision, Bilal, de origine marocană, avea doar 15 ani. Acum în vârstă de 19 ani, a reușit să adune cele mai multe voturi, urmând să reprezinte în concurs Franța.

Cu perucile, machiajul şi look-ul său inspirat din surorile Kardashian, mai puțin rotunjimile, însă, Bilal admite: 'Nu sunt un tip comun, iar acest lucru deranjează'.

Bilal apare în clipul pentru Eurovision, 'Roi', cu look-ul său de dinainte de trasformare, fiind inserate inclusiv imagini din copilărie, când avea părul scurt și brunet. Acum cu părul lung și blond, imagine ușor efeminată, dar voce masculină, chiar dacă proaspătă, Bilal este admiratoare înfocată a lui Beyonce și de la 9 ani ia cursuri de canto li dans.

În țara sa, Franța, a participat la mai multe show-uri de talente televizate, pe unele dintre ele câștigându-le.

Bilal este și blogger de succes, fiind remarcată inclusiv de celebra Janet Jackson.

Când va urca reprezentantul României pe scenă

Reprezentantul României la concursul Eurovision 2019 va concura în a doua semifinală, care va avea loc pe 16 mai, la Tel Aviv.

Luni seară a fost trasă la sorţi, la Tel Aviv, ordinea participării în semifinale a 36 de ţări, fără grupul celor cinci (Franţa, Spania, Germania, Italia şi Marea Britanie) şi ţara gazdă, Israel, care vor intra direct în finală.

Astfel, România va concura cu Elveţia, Suedia, Irlanda, Austria, Moldova, Letonia, Danemarca, Armenia, Albania, Azerbaidjan, Macedonia, Norvegia, Rusia, Olanda, Croaţia, Lituania şi Malta.

Reprezentantul României va fi desemnat pe 17 februarie, după finala selecţiei naţionale, care va avea loc la Bucureşti. Prima semifinală a selecţiei naţionale avut loc duminică, la Iaşi, iar cea de-a doua va avea loc la Arad, pe 10 februarie.

Sub sloganul „Dare to dream', Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai.

Vezi și Retragerea lui Mihai Trăistariu de la Eurovision, subiect de presă în întreaga Europă

Citește și: