Cum îngrijești corect trandafirul japonez ca să înflorească!

Photo credit: Dawn Huczek / Foter / CC BY

Florile lui trăiesc doar o zi şi sunt lipsite de parfum, dar frumuseţea lor te răsplăteşte din plin. Vara, trandafirul japonez se îmbracă în boboci noi din cap până în picioare, dacă este bine îngrijit.

 

Pe cât este de frumos, pe atât este de pretenţios! Trandafirul japonez şi-a câştigat reputaţia de plantă delicată printre cei care îl cresc la ghiveci, în apartament. Ba îi pică frunzele, ba se îngălbeneşte, ba e plin de musculiţe. Dacă vrei să crească sănătos, trebuie să ai mai multă grijă de el, decât de celelalte flori din casă. Iată câteva secrete furate de la iubitorii de plante:
– în zilele calde de vară, trandafirul vrea mai multă apă;
– pune câteva picături de îngrăşământ lichid în apa cu care îl uzi, o dată pe lună;
– ţine-l la lumină, departe de soare şi de curenţii de aer;
– dacă nu a mai înflorit de mult, scoate-l din ghiveci, tunde rădăcinile uscate şi plantează-l din nou în pământ proaspăt şi hrănitor;
– aşteaptă începutul toamnei, dacă vrei să îi tunzi coroana şi ramurile de la bază.

4 SFATURI ESENŢIALE
1. Pământul din ghiveci trebuie să fie afânat, format din turbă, humus, pământ de pădure şi câteva mâini de nisip. Stratul superior se schimbă în fiecare an, în octombrie sau februarie.
2. Apa nu trebuie să băltească în farfurioara ghiveciului. Este bine să o arunci, dacă planta nu o absoarbe în câteva ore.
3. Lumină îi trebuie din plin, dar nu soare direct. Fără lumină, din muguri nu se mai dezvoltă ramuri noi.
4. Fertilizatorii trebuie să conţină în primul rând fier şi potasiu, şi mai puţin azot.

Cum previi dăunătorii

Deseori, vara, trandafirul japonez este atacat de insecte care sufocă bobocii şi frunzuliţele tinere. Ca să previi apariţia lor, este bine să pulverizezi săptămânal apă pe frunze şi tulpină. Dacă apar, totuşi, găseşti în florării soluţii chimice eficiente pentru a scăpa de ei.