Acesta se numește Cezar Constantin. S-a născut la Bârlad, în 1989, și este stabilit de câțiva ani în SUA, iar apriția în acest videoclip l-a făcut celebru în întreaga lume. Nu doar că este frumos, dar tânărul este și foarte deștept, fiind  licențiat în psihologie și marketing. Cezar a emigrat cu părinţii în Statele Unite ale Americii, la vârsta de 8 ani. Absolvent de Marketing și Psihologie, Constantin și-a descoperit ulterior pasiunea pentru actorie și a urmat cursuri de actorie la New York.

Ulterior, în America, el a mai apărut în câteva seriale de televiziune, dar și în producţii pe Broadway, unde a fost remarcat de celebra artistă. Astfel, aceasta i-a propus să apară în videoclipul ei, iar Constantin a acceptat. „Multumesc, Thalia pentru această oportunitate. A fost o onoare pentru mine să lucrez cu tine și cu echipa ta”, a scris românul pe o rețea de socializare unde este urmărit de peste două milioane de persoane.

Citește și: Probleme, în direct, pentru Gabriela Cristea. „Sunt un om optimist, dar în această seară mi-au mers toate rău…”. Ce a pățit îndrăgita prezentatoare TV

Thalia și Cezar s-au cunoscut pe Broadway

Thalia a fost dusă de urgență la spital. Celebra cântăreața mexicană a fost găsită inconștientă în casă. Care e starea eiSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

„No Me Acuerdo” se bucură de un succes uriaș și  a reușit, în mai puţin de două luni de la lansare, să adune aproape 145 de milioane de vizualizări pe Youtube.

 

În videoclip, Cezar joacă rolul iubitul Thaliei. Cei doi sunt surprinși în dormitorul artistei, care se trezește după ce a petrecut o noapte în club fără el. Tânărul, dezamăgit, pare să-i ceară socoteală artistei pentru filmulețele pe care le vede din club, iar cântăreața încearcă să-i dea explicații, însă spune că nu-și aduce aminte nimic.

Citește și: