Un nou motiv pentru a consuma pește: poate întări oasele!

Un nou motiv pentru a consuma pește: poate întări oasele!

Dacă consumi pește la conservă, te poți bucura pe lângă o masă cu proteine de calitate și de o sănătate mai bună în timp și oase mai puternice.

 

Calciul este mineralul prezent în cantitatea cea mai mare în corpul uman, cu un rol esențial în menținerea structurii scheletului osos, dar și în procese metabolice precum contracția musculară, vasoconstricție și vasodilatare, secreția hormonilor și a enzimelor sau transmiterea impulsurilor nervoase.
Peste 99% din totalul de calciu se află în oase și în dinți, iar restul este prezent în sânge, mușchi și fluidele intercelulare. Insuficiența lui poate duce la parestezii locale, nervozitate, iritabilitate, depresie și insomnie, fragilitatea unghiilor, eczeme, convulsii și tensiune arterială ridicată, stoparea creșterii sau afecțiuni ale gingiilor și cavității bucale.

Alimentația e bine să conțină și pește

Deși lactatele sunt cea mai cunoscută sursă de calciu, merită să știi că oasele de pește la conservă conține calciul cu absorbție rapidă, folosit integral de corpul uman. 100 grame de șprot sau de sardine cu oase furnizează corpului aproximativ 370 mg de calciu, mai mult decât o cană cu lapte. Conținutul este bogat în proteine valoroase, aminoacizi și minerale esențiale. Iar gustul delicios al peștelui este completat perfect și de sosul de roșii, care va da savoare oricărei mese.
Preparate prin metode tradiționale, sardinele pot fi folosite pentru numeroase combinații culinare și își regăsesc locul alături de paste, salate sau pizza. Consumă-le împreună cu legume care conțin de asemenea calciu, precum broccoli, varză și spanac, fasole, linte, semințe de susan, mac și muștar.

Aportul de calciu variază în funcție de vârstă și de sănătate

Conform Institutului de Medicină al Academiei Naționale de Științe din Statele Unite, doza zilnică recomandată este de 210 mg pentru sugarii între 0-6 luni și 270 mg pentru cei între 7-12 luni, 500 mg pentru copiii între 1-3 ani și 800 mg pentru cei între 4-8 ani. Cantitatea recomandată pentru copiii și adolescenții cu vârste între 9-18 ani este de 1300 mg. Pentru adulții cu vârste între 19 și 50 de ani, sunt necesare 1000 mg pe zi, iar pentru persoanele de peste 50 de ani, 1200 mg pe zi. Femeile însărcinate au nevoie de 1300 mg pe zi, iar cele care au intrat la menopauză de 1500 mg pe zi.

Credit foto: Shutterstock