Un muncitor român a impresionat Marea Britanie. A devenit vedetă peste noapte și viața i se schimbă

român impresionat Marea Britanie

Un român din Buzău, ajuns în Marea Britanie de 9 săptămâni, a devenit vedetă peste noapte. Bărbatul, care cânta la saxofon lângă o stație de metrou, i-a atras atenția unui celebru prezentator TV, care i-a făcut o reclamă de zile mari într-o emisiune de mare audiență.

Ilie Haraga, venit la Londra ca să lucreze în construcții, se afla în capitala britanică împreună cu soția sa, Marilena, și ea artistă. Haraga venise să lucreze în construcții, însă până la găsirea unui job cânta la saxofon în stradă. Și nu puțini sunt cei care l-au observat, printre ei aflându-se și celebrul prezentator TV Piers Morgan.

Trecând pe lângă el într-o zi, el l-a filmat cu telefonul mobil, difuzînd în matinalul pe care îl prezintă, Good Morning Britain, înregistrarea. A cerut spectatorilor să vină cu date despre el, astfel încât bărbatul să fie găsit. Practic, s-a declanșat o adevărată campanie pentru găsirea talentatului artist stradal.

Mai mult, prin intermediul emisiunii sale, Piers Morgan i-a transmis acestuia că este invitat oricaând dorește, pentru a cânta.

Jurnaliștii Daily Mail l-au găsit pe Ilie și o lume întreagă a aflat că era vorba despre un român. Din banii câștigați în stradă, circa 60 de lire sterline în 9 ore de cântat, bărbatul acoperă chiria micului apartament un locuiește împreună cu soția. Pe fiul său, în vârstă de 8 ani, l-a lăsat în România, tocmai din cauza spațiului insuficient.

Acum, însă, grație reclamei făcute la TV, pentru Ilie viitorul se anunță luminos. Bărbatul speră că va câștiga mai mulți bani, astfel încât să-și poată aduce în regat și fiul. ”Poate după ce am fost descoperit de Piers, sunt cu un pas mai aproape. Mulțumesc, Piers!”, i-a transmis românul vedetei TV prin intermediul jurnaliștilor.

Ilie și-a mai încercat norocul în ultimii ani și în Danemarca, Elveția, Germania și Italia, însă în cele din urmă a venit la Londra.

Vezi și Un român care a făcut senzație pe străzile din Liverpool, își încearcă norocul la un show de talente

Citește și:

 

Loading...