Dezvăluirea a fost făcută de doctorul virusolog Hendrik Streeck pentru publicația Frankfurter Allgemeine. Acesta susține că pacienții care tocmai au fost infectați cu noul coronavirus suferă de lipsă de miros în așa măsură încât nu mai pot simți nici măcar scutecele murdare ale bebelușilor.

”Aproape toate persoanele pe care le-am intervievat, ceea ce înseamnă mai mult de două treimi, au spus că și-au pierdut mirosul și gustul pentru câteva zile bune. Aceste simptome sunt atât de grave încât o mamă nu a putut mirosi scutecul plin al copilului ei. Alții nu mai puteau mirosi șamponul, iar în alte cazuri, mâncarea nu mai avea niciun gust”, a declarat acesta.

”Nu putem spune sigur când apar aceste simptome, dar bănuim că după câteva zile de la infectare”, a mai adăugat dr Hendrik Streeck.

Omul de știință a adăugat că și diareea poate fi un simptom, de asemenea,  mult mai întâlnit decât s-a crezut inițial. ”Diareea apare, la persoanele infectate, la 30% din cazuri”.

În Germania, sunt  în prezent peste 13.000 de cazuri de persoane diagnosticate cu coronavirus, iar 31 și-au pierdut viața. Alături de Italia și Spania, Germania este una dintre cele mai afectate țări din Europa.

 

Citește și: