Povestea emoționantă a unui cățel care, de un an și jumătate, își tot așteaptă stăpânul. În van, acesta nu va veni

un caine isi asteapta stapanul mort de 18 luni

Loialitatea câinilor este fără margini și periodic apar povești adevărate, avându-i drept protagoniști. Așa e și povestea unui blănos alb din Nafpaktos, Grecia.

Stăpânul său a pierit în 2017, la 40 de ani, într-un accident de mașină. Vehiculul în care se afla a fost lovit de o betonieră, iar pentru bărbat nu s-a mai putut face nimic.

Toți au înțeles că acesta a murit, mai puțin câinele său. Nu se știe cum, acesta a plecat de acasă, aflată la o distanță de 10 kilometri, și, odată ajuns la locul în care stăpânul său a murit, nu a mai vrut să plece de acolo.

Deși risca să moară de sete sau de foame, nu a părăsit locul. Oamenii din Nafpaktos au încercat să-l adopte, dar câinele știe de un singur stăpân. Așa că pe acesta îl așteaptă.

În final, oamenii s-au văzut nevoiți să-i construiască un adăpost chiar lângă troița care îl comemorează pe cel dispărut în urma accidentului de mașină.

Oamenii își fac griji pentru câine (al cărui nume nu e cunoscut) mai cu seamă că temperaturile sunt foarte mari. Când nu mai rezistă în soare, câinele caută umbra unui copac din apropiere, dar sub nicio formă nu părăsește marginea drumului, acolo unde e troița.

Vezi și Câinele-erou care a salvat o grămadă de oameni, după cutremurul din Italia, a murit otrăvit

Citește și: