Un bucureștean a devenit cel mai bătrân bărbat din lume! Are o viață de film!

un bucuresteana  devenit cel mai batran om din lume

Bucureşteanul Dumitru Comănescu (111 ani şi 7 luni) este cel mai longeviv bărbat în viaţă al planetei, conform The Gerontology Research Group (GRG), informează Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti (CSMB), prin intermediul unui comunicat.

„Dragii mei, am primit cu emoţie vestea cea mare, dar în primul rând aş vrea să transmit condoleanţe familiei fostului lider mondial, Robert Weighton.

Mă simt onorat şi binecuvântat să fiu acum, oficial, cel mai vârstnic bărbat din lume şi să reprezint România la cel mai înalt nivel! Este incredibil!

Vreau să mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine, care m-au ajutat şi susţinut de-a lungul anilor, familiei, prietenilor şi apropiaţilor. Dar mai ales, pentru tot, eu îi mulţumesc lui Dumnezeu, pentru că El a ales să fiu astăzi aici, pe primul loc în clasamentul celor mai în vârstă bărbaţi din lume.

Vă mulţumesc pentru urări şi gândurile frumoase, vă doresc multă sănătate şi sper ca dumneavoastră să mă depăşiţi!”, a spus bucureşteanul, conform Agerpres.

La începutul anului, Guinness World Records stabilea că primii trei cei mai vârstnici bărbaţi în viaţă din lume erau japonezul Chitetsu Watanabe (născut pe 5 martie 1907), britanicul Robert Weighton (născut pe 29 martie 1908) şi românul Dumitru Comănescu (născut pe 8 noiembrie 1908). În numai câteva luni atât japonezul, cât şi centenarul din Marea Britanie s-au stins din viaţă – acesta din urmă chiar joi, fiind bolnav de cancer.

„Dumitru Comănescu s-a născut pe 8 noiembrie 1908 la Proviţa de Jos, comuna Drăgăneasa, judeţul Prahova. A fost inginer agronom şi unul dintre cei mai valoroşi fitopatologi, fiind discipolul fondatorului Institutului de Cercetări Agronomice, Gheorghe Ionescu Siseşti.

Gheorghe Țițeica i-a fost profesor de matematică

Iniţial s-a înscris la Facultatea de Matematică, avându-l profesor pe unul dintre cei mai valoroşi matematicieni ai tuturor timpurilor, Gheorghe Ţiţeica, pentru ca apoi să îşi găsească vocaţia în domeniul cercetării plantelor. A absolvit facultatea în 1933 şi a lucrat efectiv timp de 70 ani: în anul 2003 făcea ultima expertiză fitopatolgică.

Abia împlinise 86 de ani când s-a organizat la Bucureşti un concurs pentru experţi agricoli, domnul Comănescu s-a apucat de învăţat şi, din zeci de candidaţi, a luat locul 5 pe ţară, aşa încât şi-a prelungit activitatea.

Secretul longevităţii sale a fost şi este dragostea pe care i-o oferă familia, fiii, cei trei nepoţi şi doi strănepoţi”, precizează Centrul pentru Seniori.

Urmare a demersurilor CSMB, pe 29 iunie 2019 Dumitru Comănescu a fost declarat oficial de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne „Cel mai vârstnic cetăţean român al Municipiului Bucureşti”.

„Centenarii sunt acei oameni care reprezintă pentru noi, tinerele generaţii, modele demne de urmat. Putem spune că, prin dumnealor, cei care au împlinit venerabila vârsta de 100 de ani şi mai mult, avem şansa de a privi istoria în ochii lor, pentru că ei sunt eroii fără vârstă din prima linie a vieţii!”, a declarat Alexandra Dobre, director general al Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti.

CSMB menţionează că Dumitru Comănescu s-a numărat printre centenarii care au transmis mesaje în cadrul campaniei „Viaţa la puterea 100”, adresată celor care au stat acasă.

În anul 2019, Dumitru Comănescu a fost premiat în cadrul Proiectului Vieţi Centenare, derulat prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, cu suma de 5.000 lei şi o plachetă onorifică drept „omagiu adus vieţii şi contribuţiei la dezvoltarea societăţii şi a comunităţii Municipiului Bucureşti şi ca o recunoaştere a respectului şi preţuirii faţă de seniorii bucureşteni”. Până în prezent sunt 110 beneficiari ai Proiectului Vieţi centenare, adresat tuturor seniorilor care au împlinit vârsta de cel puţin 100 de ani şi care au domiciliul stabil în Bucureşti.

Vezi și O bătrânică de 73 de ani a reușit să slăbească 23 de kilograme și să-și schimbe complet viața. Diferență de la cer la pământ între cum era și cum e acum!

Citește și: