Un bărbat a ajuns la spital în stare gravă, de la dezinfectantul de mâini. Nici măcar nu l-a băut

dezinfectant de maini

Un american de 43 de ani a ajuns la spital, în stare gravă, după ce a avut o reacție extremă la dezinfectantul de mâini.

Bărbatul fusese la bancă, unde și-a dezinfectat mâinile, așa cum cere protocolul. Imediat a început însă să se simtă rău, arată Live Science.

A început să transpire instantaneu, i s-a făcut greață. A fost dus imediat la Ugențe, cu tahicardie, roșeață pe piept și pe față.

Acolo, întrebat dacă ia pastile, pacientul a spus că da. De trei ani acesta lua disulfiram, un medicament care tratează abuzul de alcool. În cazul în care pacientul consumă alcool, apar simptome de mahmureală cruntă, inclusiv transpirații, dureri de cap, greață, vomă și un ritm alert al inimii, adică exact ce i s-a întâmplat lui.

Toate acestea se întâmplă aproape imediat ce a fost ingerat alcoolul. Simptomele țin aproximativ o oră și asta, de obicei, împiedică pe cei care au o problemă cu alcoolul să-l mai consume.

Cei cu aceeași problemă sunt sfătuiți să evite felurile de mâncare în care s-a folosit alcool, siropul de tuse și chiar să se afle într-o încăpere în care sunt vapori de alcool. În cazuri rare, efectele apar chiar și atunci când se folosește dezinfectant de mîini, cum s-a întâmplat în această situație.

Vezi și Ce-a putut păți o femeie de la bețișoarele de urechi. I se poate întâmpla oricui

Citește și:

Carmen Grebenișan nu mai arată deloc cum o știai. A luat o decizie radicală, peste noapte

Fanii sunt îngrijorați de cum a ajuns să arate Diana Munteanu: 'Te transformi in bărbat… Păcat, erai o femeie frumoasă înainte să îți bați joc de corpul tau'