Un băiețel de șase ani a impresionat întreaga lume. S-a născut cu jumătate inimă, a fost operat de 3 ori pe cord, iar la 6 ani arată așa. Transformarea lui e incredibilă

Un băiețel de șase ani a impresionat întreaga lume. S-a născut cu jumătate inimă, a fost operat de 3 ori pe cord, iar la 6 ani arată așa. Transformarea lui e incredibilă

Jack Foley din Long Island, New York, are doar șase ani, însă până acum a trecut în viață prin mai multe probleme decât un adult. Înainte ca acesta să se nască, mama lui a fost sfătuită de medicii să facă o întrerupere de sarcina, spunându-i-se că micuțul nu va supraviețui. Cu toate acestea, în ciuda complicațiilor ea și soțul ei au decis să-și aducă fiul pe lume cu orice preț, iar băiețelul le dă astăzi tuturor o adevărată lecție de viață.

Jack s-a născut pe 25 aprilie 2011,  doar cu jumătate de inimă, dar părinții lui nici nu au avut voie să-l ia în brațe decât după ce a fost operat pentru prima dată pe inimă. A fost supus imediat unor investigații complexe care i-au analizat fiecare buvățică din inimă. „Nu l-am văzut decât după șase ore. Mi s-a spus doar că e băiat și că are părul roșu', povestește mama, care a precizat că nu a avut voie să-l atingă. I-au făcut tot felul de investigații, i-au dat medicamente  și l-au pregătit pentru prima operație care a avut loc  când Jack avea doar patru zile.

În cadrul intervenției chirurgicale  i-a fost creată o „nouă aortă' pe care au conectat-o cu ventriculul drept și au creat un „șunt' , adică pasaj,  între aortă și vasele care duc către plămâni, astfel încât ventriculul drept să poată pompa sânge cu dioxid de carbon, cât şi sânge cu oxigen către plămâni și restul corpului.  „Abia la aproape zece zile după ce s-a născut am putut să-l țin pentru prima oară în brațe. Am suferit cumplit', mai spune mama micuțului.

Citește și: Kate Middleton și prințul William, aspru criticați din cauza copiilor în turneul din Europa. Micul prinț George și prințesa Charlotte i-au făcut de râs

A fost operat pe inimă de trei ori

Procedura era una complicată și de mare risc, dar în cazul lui Jack lucrurile au decurs bine. Acum are șase ani și  a mai supraviețuit la alte două operații pe cord, fapt pentru care a devenit cunoscut drept „Super Jack'.  Și asta, pentru că nu doar că are jumătate de inimă, dar micuțul nu lasă ca acest lucru să îl oprească din a face orice vrea el. Participă chiar și la triatloane, competiții sportive dure,  în onoarea unchiului său, care în 2001 a participat la un triatlon, cu doar trei zile înainte să fie ucis în tragedia de la 11 septembrie. Deși Jack nu l-a cunoscut niciodată, el a fost foarte impresionat de ceea ce a făcut unchiul lui.

Citește și:Cher are probleme mari. Trece printr-un adevărat calvar din cauza fiului ei. „Nu mai vrea să trăiască. Fiul ei o să o bage în mormânt'

Jack este un copil fericit și foarte activ

Astăzi, transformarea lui Jack este incredibilă și multora nici nu le vine să creadă că acest lucru este posibil. Jack este un copil fericit și activ, în ciuda afecțiunii sale. Se bucură din plin de fiecare zi și demonstrează cât de norocos este că trăiește, dându-le tuturor o adevărată lecție de viață.

Potrivit CNN, băiețelul s-a  născut cu un defect cardiac congenital rar și grav, sindromul hiploplaziei cordului stâng (SHCS), care a determinat oprirea dezvoltării complete a inimii sale pe când se afla în pântecele mamei. Boala afectează circulația normală a sângelui și se caracterizează prin nedezvoltarea aortei și a ventriculului stâng al inimii.

„Medicii mi-au spus că nu se vede partea stângă a inimii copilului. M-am panicat și am solicitat o programare la un pediatru cardiolog. Am fost îndrumați către renumitul dr Emile Bacha, de la Spitalul Morgan Stanley al Universității Columbia', povestește mama Lauren Kiefer-Foley pentru Daily Mail. În timp ce ceilalți medici au sfătuit-o să facă urgent întrerupere de sarcină, doctorul Bacha a fost singurul care a tratat lucrurile cu calm și le-a dat părinților speranțe, spunând că ar putea fi o șansă ca lucurile să nu fie așa tragice și a avut dreptate. „Îi vom fi recunoscători pe vecie Celui de Sus că ne-a dat posibilitatea să întâlnim un asemenea doctor minunat', mai spune mama lui Jack.

Citește și: