Hillary Rennaisance, un medium american specializat în găsirea animalelor de companie pierdute, și-a dat seama că poate înțelege mesajele animalelor la vârsta de 16 ani, când pisica ei suferea de dureri intestinale. Hillary a înțeles durerea pisicii și a dus-o la timp la medicul veterinar. Mai târziu, a ajutat o vecină să își găsească motanul pierdut, pe Rufus, după ce a intrat în legătură cu el și a primit detalii despre locul în care se ascundea. Mai târziu a colaborat cu poliția pentru a găsi un câine dintr-o rasă scumpă. Ea a avut o viziune conform căreia hoții au folosit o motocicletă roșie, iar acest indiciu a ajutat polițiștii să găsească mai repede animalul care valora câteva mii de dolari. Hillary susține că descrierea motocicletei roșii i-a fost transmisă chiar de câinele răpit, cu care a comunicat prin telepatie.

Îmblânzitoarea de cai

În anul 1990, Terri Jay, o femeie de vârstă mijlocie din Reno, SUA, a descoperit că poate recepționa gândurile animalelor și că poate comunica prin metode neconvenționale cu ele. În timp ce participa la un proiect special, în care era folosit un cal pentru a ajuta un copil cu deficiențe să vorbească, Terri și-a dat seama că poate comunica prin telepatie cu amândoi. Ea ”auzea” deopotrivă gândurile copilului, dar și pe ale calului. De atunci, s-a specializat în comunicarea cu animalele, în special cai, și îi ajută pe stăpânii acestora să descopere din timp afecțiuni necunoscute, să îi dreseze mai ușor, ba chiar să obțină performanțe la cursele de hipism.

Animalele au convins-o să fie medic veterinar

Medicul veterinar Kazuko Tao a fost interesat din tinerețe de metodele alternative de vindecare. Când pisica ei s-a îmbolnăvit de cancer, și-a dat seama că o putea ajuta să suporte durerea comunicând prin telepatie cu ea și oferindu-i toată dragostea. A urmat apoi cursurile Facultății de medicină veterinară și a folosit capacitățile mediumice cu care este înzestrată salvând animalele și găsind cele mai bune soluții să le însănătoșească prin simplul fapt că le putea înțelege gândurile.

Descoperiri uluitoare despre limbajul animalelor

Fie că există oameni capabili să comunice cu animalele, fie că poveștile lor sunt simple fabulații, cert este că animalele au un limbaj complex, pe care îl vom putea descifra cândva. Conform cercetărilor din ultimii ani, limbajul lor este compus din tonuri și sunete, iar intensitatea lor transmite esența mesajului. Spre exemplu, tonurile joase avertizează asupra pericolului și asupra agresiunii, în timp ce tonurile înalte comunică bucuria și dorința. Cercetătorii de la Universitatea Arizona de Nord au decodat, după ani de zile de muncă asiduă, limbajul câinilor de preerie, după ce au urmărit neîntrerupt o colonie cu 100 de indivizi. Pe baza cercetărilor, ei sunt capabili acum să realizeze un dispozitiv de mărimea unui telefon mobil care să traducă în limba engleză dialogurile dintre câinii de preerie. Realizările lor sunt spectaculoase și, în curând, vor putea fi folosite pentru a descifra și limbajul pisicilor sau al altor animale care trăiesc alături de noi.

credit foto: 123rf.com