Uleiul de cocos – remediu natural pentru ten, păr și corp

Uleiul de cocos - remediu natural pentru ten, păr și corp

Știai că uleiul de cocos este un excelent demachiant? Sau că poate fi folosit în loc de crema hidratantă pentru corp? Află și alte proprietăți ale acestui produs natural!

Poate fi folosit în multe moduri în domeniul frumuseții, așa că uleiul de cocos este în topul produselor naturale pe care să le treci pe lista de cumpărături. Pentru a te bucura pe deplin de proprietățile acestuia, este important să-ți cumperi ulei de cocos extravirgin. Îl găsești în magazinele specializate cu produse naturale.

Remediu împotriva ridurilor

Nu putem să ne împotrivim trecerii timpului, dar putem să facem în așa fel încât să prevenim apariția primelor semne de îmbătrânire. Folosește în fiecare seară ulei de cocos pe fața perfect demachiată. Aplică-l pe zonele predispuse la apariția ridurilor și lasă-l să acționeze câteva minute. Dacă ai deja riduri vizibile, combină uleiul de cocos cu vitamina E. Această combinație îți va fi de ajutor, dacă o folosești constant. Nu există scuze de tipul: „am uitat”, „n-am timp”, „mi-e lene”.

Demachiant natural

Un alt mod în care poți folosi uleiul de cocos în frumusețe este demachierea. Având în vedere că face parte din rutina zilnică de îngrijire, te vei bucura să afli că acest ulei îndepărtează chiar și machiajul rezistent. Pune câteva picături pe o dischetă demachiantă și curăță fața cu mișcări delicate. Atenție la machiajul ochilor, nu apăsa sau freca, ci ține discheta 30 de secunde pe pleoapa închisă, apoi mișcarea este de sus în jos, fără să apeși foarte tare. La final, folosește loțiune tonică sau apă termală.

Ulei de cocos pentru păr

Prepară-ți o mască de păr naturală cu câteva picături de ulei de cocos. Pune uleiul în palme, apoi masează bine rădăcinile și părul și acoperă capul cu o cască de duș. Lasă să acționeze 30-40 de minute și apoi spală-te pe cap, întâi cu apă caldă, apoi cu apă călduță spre rece. Poți combina uleiul de cocos cu ulei de măsline (două părți la o parte), urmând instrucțiunile precedente. De asemenea, ai la îndemână și altă variantă. După ce te speli pe cap și ai părul uscat, aplică pe lungimile acestuia câteva picături de ulei de cocos până sunt absorbite complet.

Citește și – Tratament pentru păr cu ulei de floarea soarelui

Dacă ai pielea uscată

Combină câteva picături de ulei de cocos cu o lingură de bicarbonat de sodiu. Amestecă bine până ajunge la o consistență cremoasă. Aplică pe corp cu mișcări circulare și lasă să acționeze câteva minute după care te speli cu apă caldă. Este un excelent exfoliant cu o acțiune delicată. De preferat să faci acest tratament natural seara, înainte de culcare, apoi să folosești și o cremă hidratantă de corp.

Balsam de buze

Nimic nu arată mai rău în machiaj decât rujul aplicat pe buze uscate sau crăpate. Și cum majoritatea femeilor folosesc ruj zilnic, e bine să eviți această situație. Tot uleiul de cocos îți este de ajutor și în acest caz. Aplică un pic de ulei pe buze și lasă să acționeze câteva minute. În cazul în care ai buzele crăpate, prepară-ți un exfoliant din ulei de cocos și zahăr brun. Vei vedea primele îmbunătățiri în câteva ore.

Combină uleiul de cocos cu crema folosită

Poți aplica uleiul de cocos direct pe mâini, picioare, brațe etc sau există și opțiunea de a pune câteva picături în crema de corp pe care o folosești în mod obișnuit. Folosește zilnic această combinație, iar pielea va fi perfect hidratată. Nu-ți face griji, gândindu-te că va rămâne uleioasă. În câteva minute, pielea va absorbi totul și va rămâne catifelată ca aceea a unui bebeluș. Specialiștii recomandă ca tratamentele de frumusețe pentru corp să fie făcute întotdeauna după duș, de preferat seara, pentru ca ingredientele să-și facă efectul peste noapte.

Cine poate folosi uleiul de cocos?

Vestea bună este că uleiul de cocos poate fi folosit și de persoanele cu piele sensibilă, predispusă la diverse iritații. Datorită compoziției sale naturale, nu produce iritații, ba, din contră, poate calma zonele înroșite de la soare, de exemplu. Are efect hidratant și ajută la regenerarea pielii și la sănătatea ei. Încearcă diverse tratamente naturale cu ulei de cocos, deoarece este un produs pe care-l poți folosi din cap până-n picioare. Are un singur risc – să devii dependentă de el!

Foto: 123rf

Citește și – Scrub de nucă de cocos: 11 beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Loading...