Uleiul de baobab este extras din semințele fructelor din copacul de baobab care crește pe pământ de sute de ani.

Copacul de baobab este originar din Africa și are trunchiul gros și ramurile subțiri care se întind precum multe brațe întinse.

Mai este cunoscut și Copacul Vieții, grație proprietăților și beneficiilor sale.

Pudra de baobab, realizată din fructe, conține mai mulți antioxidanți decât orice alt fruct de pe pământ.

Florile apar 1 dată pe an și se deschid noaptea. După ce sunt polenizate, florile produc fructele care conțin semințele din care se extrage uleiul.

Uleiul de baobab este bogat în nutrienți, conține acizi grași omega 3,6 și 9, acid malvalic, acid arahidic, acid linoleic, acid oleic, acid palmitic, acid stearic.

Uleiul de baobab mai conține și multe vitamine printre care A, C, D, E și K.

Uleiul de baobab, beneficii pentru piele și păr

Hrănește și repară pielea

Uleiul din semințele de baobab are efect benefic asupra pielii ce prezintă semne ale îmbătrânirii, arse de soare sau iritate.

Acest ulei hrănește pielea în profunzime, are proprietăți antiinflamatorii, se absoarbe foarte bine în piele fără a încărca porii acesteia.

Poate fi folosit pentru orice tip de piele.

Un demachiant natural

Demachierea cu ulei de baobab este o metodă excelentă de a curăța pielea în mod natural.

Un demachiant natural se poate prepara din o parte ulei de baobab, una de ulei de jojoba și 5 picături de ulei de cătină.

Se amestecă bine, se curăță fața, apoi se clătește cu apă.

Hidratant zilnic

Cum nu lasă pielea grasă și cu reziduuri, acest ulei poate fi folosit zilnic pentru curățare și îndepărtarea mizeriilor și punctelor negre.

Poți folosi uleiul cât ești la duș pentru hidratarea pielii.

Fructul de baobab ce conține semințele din care se extrage uleiul (foto)

Elimină pungile de sub ochi

Uleiul din semnințele de baobab combate pungile de sub ochi lăsate ca urmare a serilor de nesomn, stres. Mai este bun și pentru pielea uscată din jurul ochilor.

Se poate prepara o cremă din 6 lingurițe de ulei de baobab, 1 linguriță de ceară de albine, 5 picături de ulei esențial de mușcată și 5 picături de ulei esențial din semințe de morcovi.

Se depozitează într-un recipient închis, la loc răcoros, ferit de lumină.

Această cremă homemade se poate folosi de 2 ori pe zi.

Ajută producția de colagen

Fiind bogat și în vitamina C, uleiul din semințele de baobab combinat cu alte uleiuri esențiale ajută producției de colagen.

Se amestecă 1 lingură de ulei din semințe de baobab, 1 lingură de ulei de argan, 1 lingură ulei din semințe de chia, 5 picături ulei de lavandă, 4 picături ulei de lămâie, 5 picături de neroli și 5 picături de ulei de mușcată.

Se pun 3-4 picături din acest ser pentru colagen pe piele, înainte de culcare. Nu uita să agiți recipientul înainte de folosire.

Este eficient pentru părul uscat, lipsit de strălucire

Acest ulei revitalizează și hrănește părul uscat.

Pentru rezultate și mai bune amestecă 1/3 cană de ulei de baobab, 1/3 cană ulei de jojoba și 10 picături de ulei esențial de lavandă.

Se amestecă ingredientele și se pune recipientul la bain marie. Se folosește pe scalp călduț, se masează, se acoperă capul cu un prosop.

După ce s-a răcit și prosopul, te speli la cap cu șamponul și balsamul obișnuit.

Mai poți adăuga câteva picături de ulei și în balsamul de păr pe care îl folosești.

Eficient după antrenamente

După exercițiile fizice, este un ingredient uimitor. Nu se înghite sub formă lichidă, ci se folosește pudra de baobab din care poți prepara o băutură sau o poți presăra în iaurt, în lapte.

Pudra de baobab oferă energie, susține sănătatea sistemului nervos, crește nivelul de fier, menține sănătatea sistemului nervos, reface echilibrul de electroliți.

Îți punem la dispoziție un dicționar medical de boli, semne, simptome și metode de tratament, care să te ajute să afli mai multe despre corpul tău și despre modul în care el funcționează.

Sursa foto

Save