Turturica diamant, un porumbel de apartament

Turturica diamant, un porumbel de apartament

În pofida numelui neaoş, turturica diamant argintie, cu puncte albe pe aripi, este o pasăre exotică. Numele ei ştiinţific este Geopelia cuneata şi vine din câmpiile deşertice ale Australiei.

La noi în ţară, turturica diamant a pătruns recent în magazine şi există foarte puţini crescători. Este o pasăre foarte mică, de mărimile unui canar, dar coada lungă şi penajul stufos o fac să pară mai mare. Deşi are un corp miniatural, turturica se simte bine numai în voliere largi. O simplă colivie nu este de ajuns pentru a creşte această pasăre, mai ales că se recomandă să cumperi o pereche. Silueta şi penajul turturelei diamant sunt de neconfundat. La maturitate, atinge 19 sau 21 cm, are puncte albe şi linii negre pe aripi, iar ochii roşii înconjuraţi de un inel portocaliu. Masculul se deosebeşte de femelă prin coloritul mai intens al penajului şi printr-un inel portocaliu mai gros la ochi.

Condiţii de trai

Mâncarea preferată sunt seminţele şi le poţi cumpăra din magazinele de specialitate amestecurile pentru cinteze. Dar le poţi încuraja să mănânce şi fructe şi legume proaspete. Găzduieşte-le într-o volieră încăpătoare şi înaltă, dar fără grătar, deoarece le place foarte mult să se plimbe pe jos. Din această pricină şi curăţenia trebuie să fie exemplară în căsuţa lor. În volieră pune câteva crenguţe sau beţe din lemn pe care să se aşeze şi o căsuţă în care să îşi facă femela un cuib. Fereşte-le de frig şi de curenţii de aer. Pune-le o lampă specială pentru broscuţele ţestoase să se încălzească, mai ales iarna.

Turturica diamant nu suportă singurătatea

Ţinute singure, turturelele ajung să se ataşeze de stăpân, dar trebuie să le acorzi foarte multă atenţie şi multă afecţiune. În plus, trebuie să le adopţi când sunt foarte mici, de doar două sau trei săptămâni, pentru a se obişnui cu tine. Dacă petreci foarte mult timp cu ea şi o laşi liberă prin casă, turturica te va răsplăti la rândul ei cu dovezi de afecţiune. În general, însă, se cumpără câte o pereche sau mai multe, în funcţie de spaţiul pe care îl ai la dispoziţie. Dacă le îngrijeşti cu atenţie şi le fereşti de pericolele din casă, turturele pot trăi între 10 şi 15 ani.

Când le aduci acasă…

  • Pregăteşte din timp voliera cu mâncare, apă, un os de sepie şi pietricele minuscule.
  • Nu pune mâna pe ele imediat ce le aduci acasă, pentru că sunt foarte sperioase.
  • Ia-le de la magazin într-o cutie găurită şi transferă-le în volieră cu mare atenţie, să nu zboare în casă.

Curiozităţile turturelei

  • Îi place să petreacă mult timp pe sol, căutând hrană şi jucându-se.
  • Îi plac şi furnicile, deşi mănâncă în general seminţe.
  • Înghite seminţele cu tot cu coajă şi are nevoie de nisip special din fragmente de scoici pentru digestie.
  • Puii sunt capabili să zboare după numai două săptămâni.

sursa foto: Foter.com