Preferi o intervenție chirurgicală în străinătate?

Preferi o intervenție chirurgicală în străinătate?

Românii cheltuie, în fiecare an, cam 100 de milioane de euro pe intervenții medicale în străinătate, din convingerea că doar peste hotare pot găsi medici cu experiență, aparatură medicală modernă și reușită aproape de 100%. În același timp, în România, se întorc medici specialiști cu experiență în centre medicale de renume din Europa și tratează români la prețuri de 10 ori mai mici decât în străinătate, cu aparatură modernă și cu aceeași șansă de reușită ca în afara României.

În țară, ai medici „ca afară'

Conform unui studiu Eurobarometru, peste 55% dintre români și-au manifestat dorința de a merge la tratament sau pentru o intervenție chirurgicală în străinătate, într-un alt stat membru UE. Principalele motive invocate de aceștia sunt: lipsa tipului de tratament în România, calitatea medicală a serviciului oferit în străinătate și modelul de funcționare a echipelor medicale.  În prezent, modelul de lucru căutat de pacienții români în spitalele europene este implementat și la noi în țară. Spre exemplu, la Spitalul European Polisano din Sibiu, echipele interdisciplinare care tratează fiecare caz în parte, de la diagnosticare, până la tratament, sunt formate din medici specializați în clinici renumite din străinătate.

După 14 ani de experiență în Franța, pot spune că serviciile oferite pacienților sunt similare celor din occident. Imediat după facultate, mulți tineri medici din generația mea au ales să se formeze în marile centre din occident. În momentul de față, mulți dintre noi au ajuns în poziții cheie în centre universitare cu reputație din Europa și avem voința de a sprijini reformarea sistem medical românesc. O soluție pentru această reformare este dezvoltarea sistemului medical privat, crearea unor parteneriate public-privat, după modelul celor din Franța și Germania și inițierea unor punți de legătură între medicina privată și medicina de stat. Ne aflam la un moment de cotitură pentru reforma sistemului medical românesc, iar lipsa acestor măsuri de încurajare a medicinei private și de dezvoltare a parteneritelor cu instituții de stat va duce la transformarea sistemului medical romanesc într-o piață de export pentru clinicile din afara României', spune Conf. Dr. Victor Costache, Șef Secție Chirurgie Cardiovasculară și Toracică Spitalul European Polisano, Sibiu.

La noi au loc premiere chirurgicale la nivel mondial

Echipei medicale Heart Team, condusă de Conf. Dr. Victor Costache, i s-au alăturat medici de renume din Irlanda și Belgia pentru o intervenție în premieră mondială: implantarea de proteză bifurcată Phantom pentru un anevrism de aortă, anul trecut. „Heart Team' și „Brain Team' din cadrul Spitalului European Polisano, cele două echipe medicale care au efectuat, în ultimul an, sute de operații complexe, intervenții în premieră națională și mondială, sunt formate din medici cu experiență în centre medicale din Europa, care acceptă provocări în profesie și rezolvă cazuri medicale unice, unele refuzate de alte spitale europene. Caut frecvent cazuri complicate, care mă provoacă din punct de vedere al complexității. Anul aceasta, am realizat o premieră în România, o operație realizată folosind tehnologia prin fluorescență indusă de 5-ALA, în cadrul căreia am îndepărtat o tumoră cerebrală malignă. Operația precum și terapia în primele 24 de ore postoperator s-au desfășurat pe întuneric. Procedura este delicată, atât în timpul intervenției, cât și în timpul monitorizării ulterioare a pacientului, acesta necesitând a fi ferit de lumina focalizată și lumina diurnă', declară Dr. Claudiu Matei, Șef Secție Neurochirurgie, Spitalul European Polisano din Sibiu. Intervenția neurochirurgicală cu fluorescență prin 5-ALA, realizată în premieră națională la Spitalul European Polisano și continuată cu succes, s-a ridicat la 5.000 de euro, în timp ce pacientul ar fi plătit în Viena 50.000 de euro, iar în Canada 100.000 de euro, pentru același tip de intervenție, în condiții similare.

Principalele specialități pe care sistemul medical din România le are subdezvoltate față de nevoile de tratament ale populației, iar pacienții le caută în afara țării sunt: chirurgia cardiovasculară și toracică, cardiologia intervențională, neurochirurgia, imagistica și procedurile de fertilizare.  Pacienții români caută în afară servicii medicale despre care se vorbește prea puțin în România. Însă, partea de cardiologie intervențională în Europa este de 5 ori mai scumpă decât în cadrul spitalului nostru. Am efectuat, până în prezent, peste 10.000 de dilatări coronariene cu stent, 60% dintre acestea la pacienți cu infarct miocardic acut. Pentru acestea, românii plătesc zeci de mii de euro în Europa. Premiere naționale realizate împreună cu doctorul Victor Costache – implantarea de endo­proteză aortică multi­layer pentru un anevrism to­raco-abdominal și procedura de cardiologie interventionala pentru o stenoză aortică a unui copil de 8 ani – se efectuează la costuri de 10-12 mii de euro la Spitalul Polisano în timp ce în centrele europene de renume prețurile încep de la 50.000 euro', declară Dr. Nicolae Florescu, Sef Sectie Cardiologie Intervențională, Spitalul European Polisano din Sibiu.

Cele două echipe medicale, au efectuat în ultimul an, alături de specialiști din Europa, 25 de operații pro bono pentru copii proveniți din familii defavorizate sau din centrele de plasament. Intervențiile s-au ridicat la aproximativ 100.000 de euro și au fost suportate, în totalitate, de spital. Tot în ultimul an, Heart Team a fost implicată într-o campanie de responsabilitate socială, din dorința de a crește gradul de diagnosticare corectă a bolilor coronariere. Au fost realizate peste 800 de coronarografii gratuite. Costul acestor proceduri s-a ridicat la peste 300.000 de mii de euro, fiind suportate în totalitate de Spitalul European Polisano.