Tu porți jeanși cu rupturi?

Tu porți jeanși cu rupturi?

Te-ai fi gândit că jeanșii cu rupturi vor face atât de multe adepte în rândul doamnelor care altădată nici nu concepeau o astfel de tendință în modă? Ei bine, uite că nu doar moda evolueză ci și mentalitățile noastre…
Rupturile franjurate au devenit o condiție esențială pentru o pereche de jeans modernă, purtabilă la aproape orice ținută. Dacă altădată priveam destul de sceptic aceste extravaganțe vestimentare, astăzi am ajuns nu doar să le tolerăm, dar multe dintre noi ne gândim deja să ne îmbogățim garderoba cu o mândră pereche de jeans cu rupturi generoase sau discrete, rupturi să fie! Te întrebi cum ai putea să împaci firea ta liniștită, stilul clasic cu acele găuri și tăieturi din zona genunchilor? Nimic mai simplu! Comportă-te cu acești jeanși ca și cum ar fi cei mai versatili pantaloni pe care i-ai avut vreodată în dulap. Vei vedea că se potrivesc cu cardigane largi, cu bluze mulate, merg de minune cu clasica și inconfundabila cămașă albă, se poartă cu bluze din mătase, cu inserții din dantelă sau cu tricouri simple și monocrome. Dacă optezi pentru genul boyfriend-jeans, adică acel model cu cel puțin un număr mai mare care se poartă lăsat pe șolduri, stilul pe care îl vei adopta este unul casual-ultra-lejer cu un profund aer non-conformist. Cea mai fantastică îndrăzneală a fashionistelor care au promovat acest stil de jeans boyfriend nu a fost să împrumute jeanșii din garderoba masculină… ci să-i poarte cu o pereche de stiletto. Îndrăznește și tu!

Sursa foto:123rf.com