Trucuri utile să îți organizezi garderoba | VIDEO

Trucuri utile să îți organizezi garderoba | VIDEO

Întotdeauna avem prea multe haine și prea puțin spațiu prin dulapuri. Dacă ești o mare iubitoare de modă și ai adunat zeci de fuste, bluze sau pantaloni, iar garderoba ta este prea mică, iată câteva sfaturi care te vor ajuta.

 

  • Folosește tot spațiul din dulapuri, inclusiv rafturile adânci sau prea înalte. În locurile mai greu accesibile, pune hainele pe care nu le porți frecvent și împăturește-le cât mai strâns, să încapă cât mai multe.
  • Pune pantalonii sau fustele pe umerașe etajate, cu mai multe suporturi, unul sub altul. Astfel, în locul unui singur pantalon, poți atârna cinci.

umeras etajat

  • Împăturește hainele care se șifonează mai greu și pune-le unele peste altele, folosind tot spațiul de pe rafturi.
  • Netezește șosetele, împăturește-le în două și așază-le în sertare pe verticală, nu pe orizontală. Astfel, vor încăpea mai multe perechi. Aceeași metodă o poți folosi și pentru colanți sau pentru dresurile groase se iarnă.
  • Montează rafturi noi acolo unde spațiul îți permite. În loc să arunci hainele la grămadă într-o ladă adâncă, mai bine le aranjezi ordonat pe rafturi mai mici, dar încăpătoare.
  • Folosește un organizator din plastic pe care îl poți atârna de ușa dulapului, prin interior. În buzunarele lui, poți pune șosete, sutiene, dresuri, bijuterii, eșarfe sau chiar încălțămintea de vară.

Q3-2-7-3054-2

  • Montează o bară orizontală pe interiorul ușii pentru eșarfe, fulare sau cravate, să nu la mai ții prin sertare.
  • Cumpără cutii de depozitare care se închid ermetic, aranjează în ele haine sau accesorii pe care le porți mai rar și pune-le deasupra șifonierului. Dacă au un design plăcut și se asortează cu celelalte obiecte din cameră, cutiile de pe dulap nu vor face notă discordantă cu mobila.

Chiar dacă sunt depozitate corespunzător în dulap pe umeraș hainele se pot prăfui. Pentru a avea grijă să nu se întâmple asta, ai putea să apelezi la următorul truc: poți folosi saci mari de gunoi, pe care să îi pui peste haine pe post de husă. Ai grijă, însă, și nu închide sacul în partea de jos, pentru ca hainele tale să se poată aerisi. Sacii de gunoi sunt utili și când vine vorba despre haine vechi, pe care nu le mai îmbraci, dar nu te lasă inima să le donezi sau să le arunci. Le poți depozita în saci, împachetate frumos, și le poți pune sub pat sau în alte spații pe care nu le folosești de obicei. Cine știe, poate le vei folosi iar, deoarece moda revine, iar hainele care acum nu îți mai plac pot fi piesa de rezxistenă într-o ținută peste câțiva ani.

Loading...