Cum transplantezi corect trandafirii

Dacă ai primit un trandafir înflorit la ghiveci și vrei să îl transplantezi în grădină, ai grijă să nu îi deranjezi rădăcinile. Taie ghiveciul în care se află, dacă este din plastic, și scoate ușor trandafirul, fără să rupi vreo rădăcină.

Drenaj bun la plantare

Înainte să plantezi un trandafir, oricât de mic ar fi, ține cont să faci o groapă de aproximativ jumătate de metru în diametru și adâncime. Toarnă apă în groapă să se umple și așteaptă aproximativ 2 ore să se scurgă în pământ. Apoi pregătește compost, mraniță și pământ bine afânat pentru a planta trandafirul.

Soarele, esențial pentru flori

Trandafirii se plantează doar la soare sau într-un loc unde au cel puțin 6 ore de soare începând de dimineața devreme. Dacă locul este parțial umbrit, vor face mai puține flori.

Săculețele de ceai, un îngrășământ excelent

Îngroapă săculețe de ceai verde folosite la baza trandafirilor. Când plouă sau când uzi planta, taninul din ceai ajunge la rădăcinile trandafirului și îl ajută să înflorească mai bogat pe timpul verii.

Un mic secret pentru trandafirii cățărători

Trandafirii urcători sau cățărători vor înflori mai bogat dacă ghidezi fiecare ramură pe un suport orizontal, aproape paralel cu solul. Dacă lași crengile să crească doar vertical, ele vor încerca să se înalțe cât mai mult, vor avea vârfuri fragile și subțiri și vor face mai puțini boboci.

Taie florile ofilite, dar nu oricum!

cum tai florile ofilite

Se știe că, dacă rupi imediat florile ofilite, trandafirii vor produce boboci noi. Dar acestea nu se rup oricum. Trebuie tăiate, de fapt, la 3 mm deasupra primului nod de sus care are o frunză matură, cu 5 frunzulițe. Din acel nod, vor apărea în următoarele 2, 3 săptămâni, noi boboci de flori.

Cum stimulezi a doua înflorire

După primul val de flori din lunile mai-iunie, sapă ușor la baza trandafirilor și udă-i din abundență cu o soluție formată din 2 linguri de drojdie de bere dizolvată în 6 litri de apă.

Punctele negre pe flori

Dacă trandafirii tăi sunt afectați de puncte negre, atât florile, cât și frunzele, aceasta este o boală care apare de obicei în zilele cu multe ploi. Pregătește o soluție din 2 lingurițe de praf de copt, 3 picături de săpun lichid și 3 litri de apă. Rupe toate frunzele și florile afectate de boală și pulverizează soluția pe întreaga plantă în zilele în care nu plouă. Repetă tratamentul o dată la 4, 5 zile, dacă nu plouă.

sursa foto: 123rf.com