Trucuri pentru o digestie ușoară

Trucuri pentru o digestie ușoară

Află care sunt cele mai simple metode prin care poți ajuta procesul de digestie, după excesele alimentare. Iar dacă le vei aplica, ai toate șansele să scapi și de câteva kilograme.

Amestecul multor alimente, mai ales dacă este vorba de combinații greu digerabile, îngreunează tranzitul. Ce ai de făcut este să îți alcătuiești un program organizat, cu un meniu ușor și nutritiv. Tehnicianul în nutriție Cori Grămescu spune că ”digerăm ușor legumele fierte sau coapte, cerealele integrale fără gluten hidratate, fructele și proteinele slabe preparate dietetic. Deci, orice combinații de legume cu pește, legume cu carne de pasăre de țară sau ou, fructe sau ovăz, hrișcă și mei hidratate, care se digeră bine și reduc senzația de balonare”, recomandă aceasta.

Principii pentru o digestie sănătoasă

  • Include în meniul tău porţii de legume preparate termic. Spanacul, varza, ștevia sunt bogate în micronutrienţi şi calmează tractul digestiv, iar sfecla roşie te ajută controlezi pofta de dulce şi reduce inflamaţia gastrică.
  • Consumă moderat carne slabă (peşte oceanic, pui de ţară, curcan) şi proteine vegetală (tofu, năut, chia).
  • Ideal este să îmbini maximum două alimente la o masă.
  • Mănâncă fructe, dar separat de restul alimentelor (citricele abundă în vitamina C, iar ananasul, mango sunt bogate în enzime).

Apa trebuie consumată constant

Bineînțeles că și consumul de apă este foarte important și, în principiu, apa este indicată sub orice formă, fie ea minerală carbogazoasă sau plată. ”Apa trebuie consumată constant peste zi și în cantitate mică-moderată după mese, în așa fel încât să faciliteze procesul de mărunțire a alimentelor în stomac. Dar atenție, apa minerală carbogazoasă băută în cantitate mare poate să dea senzație de balonare din cauza acidului”, avertizează Cori Grămescu.

Exercițiile fizice aduc un plus

Pentru a îmbunătăți digestia este indicat să faci constant și mișcare ușoară sau moderată. Mai precis, un antrenament diversificat, care să includă exerciții cardio de cel puțin 45 de minute, exerciții pentru îmbunătățirea masei musculare, exerciții de mobilitate și, nu în ultimul rând, stretching (n.r.: întindere), pentru că o postură defectuoasă poate atrage și o proastă funcționare a tranzitului digestiv.

Atenție la cafea și suc

Consumată des, cafeaua deshidratează și este un excitant nervos. ”Este bine să nu facem exces de cofeină și nici chiar de teină, pentru că un consum ridicat de substanțe energizante poate tulbura digestia. Ca să ne hidratăm, cel mai bine este să consumăm apă sau sucuri de legume, păstrând cafeaua, sucurile și mai ales alcoolul pentru ocaziile speciale”, spune specialistul. Limonada digestivă este recomandată. Peste o lingură de zeamă de lămâie adăugi o linguriţă de oţet de mere şi două linguriţe de miere, diluate într-un pahar cu apă.

SFATUL SPECIALISTULUI

Aplică un complex de obiceiuri sănătoase

Cori Gramescu

Cori Grămescu

 ”O digestie optimă înseamnă un set de obiceiuri alimentare sănătoase: consum constant de legume și de fructe, diversitate alimentară, hidratare, dar și o viață activă, echilibru emoțional și hormonal și un nivel bun de odihnă. De asemenea, respectarea unei rutine digestive este foarte importantă. În acest fel reușim să eliminăm retenția de apă, senzația de balonare și disconfortul digestiv.” (Cori Grămescu, tehnician în nutriţie, www.cori.ro)

Loading...