Trucuri pentru mămicile care vor să slăbească

Trucuri pentru mămicile care vor să slăbească

Există câteva trucuri la care poți apela să slăbești chiar dacă ești înconjurată de copii și ți se pare că nu mai ai timp de diete. Iată ce poți face.

Meseria de mămică poate însemna un timp mai redus pentru tine ca femeie și mai multă dedicație pentru copii, soț, treburile casei.

Chiar dacă ți se pare că nu mai poți ține nicio dietă, lucrurile nu stau chiar așa. Nici înfometarea nu este o soluție.

Iată la ce trucuri poți apela pentru a reveni la formele sexy care îți ofereau încredere în tine.

Porția de mâncare, un truc important

Chiar dacă nu puteți lua masa împreună întotdeauna, încercați ca la cină să fie toată lumea adunată.

Studiile au arătat că mesele luate în familie pot ajuta oamenii să fie mai fericiți, mai sănătoși și îi încurajează să slăbească.

Dacă cina este masa luată împreună încercați să serviți o porție mai mică ca de obicei, una care să nu vă îngreuneze stomacul.

Vă puteți împărți mâncarea pe porții, de-a lungul zilei.

Dacă dimineața serviți și un desert, atunci următoarele două mese nu vor mai conține acest deliciu.

Porționați mâncarea astfel încât să serviți la fiecare masă ceva nou, mai puțin și bun.

Nu mai goli farfuriile copiilor, un alt truc

Puțin cu puțin din farfuriile copiilor poate ajunge să cântărească mult la cântar.

Evită acest obicei și încearcă ca la masă să îți pui și ție o farfurie cu mâncare pe care să o servești.

Astfel, poate nu vei mai fi tentată să cureți celelalte farfurii.

O zi pe săptămână ieși din casă și nu gătești

Încercați ca o zi pe săptămână, de preferat în weekend, să nu mai gătiți ci să ieșiți la o plimbare cu familia.

Și acesta este un mic truc de a sta departe de bucătărie.

Faceți o drumeție, mergeți cu bicicletele, un joc cu prietenii sau orice altceva care vă deconectează de rutină.

Seara se poate termina cu un film sau un joc între soți.

În acest fel vă veți simți mai bine fizic și psihic, iar mesele nu vor mai fi la fel de copioase precum acasă.

Adoptați un stil de viață sănătos

În beneficiul întregii familii. Preferați alimentele sănătoase, alcaline, în detrimentul celor procesate de tip fast food.

Începutul poate fi mai greu, dar cu timpul vă veți obișnui și veți putea regreta că nu ați luat această decizie mai devreme.

La alcătuirea meniului pot contribui toți membrii familiei.

Nu uita să fii femeie

Pentru sănătatea ta fizică și psihică trebuie să ai un program organizat astfel încât să-ți acorzi un anumit timp numai și numai ție.

Îți poți face un abonament la o sală de sport cu cea mai bună prietenă a ta, mergi la o piscină.

Indiferent ce faci important este să îți acorzi aceste momente ție. Le meriți.

Sursa foto Flickr

Îți punem la dispoziție un dicționar medical de boli, semne, simptome și metode de tratament, care să te ajute să afli mai multe despre corpul tău și despre modul în care el funcționează.