Trucuri cum să-ți păstrezi căldura în locuință

Trucuri cum să-ți păstrezi căldura în locuință

Căldura în locuință este importantă pentru confortul tău și al familiei, dar uneori asta se reflectă și în factură. Cum poți să ai casa încălzită, dar să faci și economie la căldură în același timp.

Lasă soarele să intre în casă

În funcție de punctul cardinal spre care sunt orientate ferestrele tale, poți beneficia din plin de razele și cădura soarelui.

Acesta nu poate fi decât un plus adus căldurii din locuință.

Trage ziua draperiile pentru ca soarele să fie prezent cât mai mult timp în casă.

Folosește draperii

În anotimul rece este indicat să folosești draperii mai groase care să nu permită intrarea aerului rece în locuință.

Acestea sunt bune că ajută să nu pierzi nici din căldura casei.

Merită să faci o investiție în draperii dintr-un material mai gros.

Etanșează cu garnituri geamurile și ușile

Se știe că se pierde din căldură pe la geamuri și uși acolo unde nu sunt garnituri și nu se închid prea bine.

Poți spune că este un mic truc prin care menții căldura în locuință.

Închide robinetele caloriferelor din camerele în care nu stai

Sau le poți da la minim pentru a nu face rău pereților.

În acest mod mai faci puțină economie la factură.

Rearanjează mobila în cameră

Dacă ai piese mari de mobilier în fața caloriferelor este timpul să le muți pentru a permite căldurii să se răspândească în cameră.

Acest spațiu creat oferă o mai bună circulație a aerului cald în locuință.

În acest mod ești și mai departe de ferestre.

Ajustează temperatura din locuință

Pe timpul zilei, când ești la serviciu ar fi recomandat să lași centrala pe o temperatură mai scăzută în casă.

O poți programa să încălzească locuința mai bine atunci când urmează să revii acasă.

Folie de aluminiu la calorifer

Poate că știi deja de acest mic truc, dar este cu adevărat de ajutor.

Pune pe peretele exterior, în spatele caloriferului folie de aluminiu pentru a nu pierde căldură.

În acest mod, căldura va fi radiată spre cameră, ceea ce îți și dorești.

Covorul din cameră

Iarna este mai potrivit să ai un covor în cameră care ajută la încălzire pe cât posibil.

Te vei simți mai confortabil, iar picioarele nu-ți vor mai îngheța.

Sursa foto