Troițele sfințite, paznici la răspântii de drum și de viață

Troițele sfințite, paznici la răspântii de drum și de viață

Oriunde ai călători pe drumurile noastre, găsești la margine de drum, puse anume pentru pacea călătorului, troițele sfințite. Sculptate măiestrit în lemn sau turnate în piatră, să fie pavăză de-a lungul anilor, crucile de la răspântii ne aduc aminte să ne oprim o clipă și să ne tragem sufletul.

 

Troițele sfințite s-au ridicat pe tărâmurile românești încă din vremea primilor cneji și voievozi. În mijlocul comunităților, acolo unde oamenii aveau nevoie de biserică, ridicau întâi o cruce pe care preoții o sfințeau pentru folosul tuturor. Aici se rugau și aici se țineau slujbe ca în fața unui altar, căci troița, oricât ar fi fost de simplă, era bunul lor de preț și pământul de sub ea era sfințit.

,,Pe timpurile mai vechi decât domniile noastre, până și bisericile de lemn erau foarte rare. Atunci, în jurul unei astfel de cruci (troițe) se făcea toată slujba.

Ea înlocuia biserica, o rezuma în ce avea mai caracteristic', explica marele istoric Nicolae Iorga, punând accentul pe cel mai important rol pe care l-a avut dintotdeauna troița în satul românesc.

Troițele sfințite de preot, pavăză la răscruce

Oamenii simpli din popor au ridicat troițe la răspântii, acolo unde se întretaie drumurile, iar duhurile rele găsesc prilej să ispitească sufletul la căderea serii. Călătorul înfricoșat prindea curaj, se închina și își curăța sufletul, apoi își urma drumul ocrotit de puterea crucii. Căci diavolul ne ispitește adesea în momentele de cumpănă, când viața se află la răscruce și numai credința curată ne ajută să alegem calea cea bună.

Troițele sfințite au apărut și la izvoare, pe lângă fântâni unde omul simplu își potolea și setea, dar și neliniștile. Căci nu poți trece pe lângă o troiță fără să te închini și fără să trimiți un gând bun pentru cei de acasă.

În vechea tradiție românească, lângă fântânile cu apă bună și dulce era musai să fie plantați câțiva pomi roditori și o troiță. Căci apa era esența vieții, iar locul cu apă bună era un loc iubit de Dumnezeu, un loc bun unde omul găsea mai ușor legătura cu lumea celor sfinte.

Și nu de puține ori, găsim troițe la capetele podurilor, acolo unde apele învolburate au cerut adesea tribut de vieți. La capăt de pod poate să stea începutul sau sfârșitul unei vieți, așa cum Iisus, adesea reprezentat pe crucile troițelor, a fost începutul și sfârșitul, moartea și renașterea.

Valoare artistică inestimabilă

Asemeni portului popular, pe stâlpii troițelor sunt sculptate adesea elementele geometrice sacre din cultura tradițională: roata soarelui, săgeata, arborele, luna, triunghiul care simboliza focul, funia și coloanele care semnificau infinitul credinței.

Alături de rugăciuni și icoane, troițele sunt împodobite, mai ales în Bucovina și Maramureș, cu ștergare și vase de lut, cu buchete de busuioc sfințit și candele, asemeni bisericilor.

Toate sunt de o valoare artistică deosebită, dar troițele care adună obiecte populare sunt adevărate tezaure de cultură și tradiție.

foto: wikipedia