Trei principii Montessori pe care le poți aplica ușor acasă

Trei principii Montessori pe care le poți aplica ușor acasă

Află trei principii Montessori pe care le poți aplica ușor acasă și tu. Cu puțină perseverență vei schimba modul în care relaționezi cu cei mici, iar ei vor învăța lucruri utile fără efort.

Trei principii Montessori pe care le poți aplica ușor și tu

  • Copiii nu interacționează doar cu cei de aceeași vârstă. Astfel, pot învăța de la cei mai mari sau își pot împărtăși experiența cu cei mai mici. Acest lucru este mai ușor de realizat în familiile cu mai mulți copii. Dar și dacă ai doar unul, poți invita prieteni care să interacționeze cu el.

  • Pedagogul / părintele acordă atenție individualizată fiecărui copil în parte pentru a susține propriul lui ritm de învățare.

  • Micuții au libertartatea de a alege cu ce să-și petreacă timpul într-un mediu foarte bine gândit și între câteva limite de autodisciplinare.

Lista Montessori: ce poate face un copil în funcție de vârstă

Activități Montessori foarte la îndemână pentru părinți

Aplică aceste principii Montessori în timp ce îi înveți pe copii treburi casnice. Atunci când sunt mici, ei vor să te ajute de plăcere. Nu le tăia elanul și nu ține prea mult la calitatea lucrului făcut. Nu va fi totul perfect de la început, dar, cu timpul va învăța. Vei fi uimită câte lucruri va ști și va face cu plăcere la 8-9 ani.

Pedagog Ana Prepeliță

Pedagog Ana Prepeliță

'O activitate Montessori foarte la îndemână pentru părinți și care nu generează costuri este implicarea copilului în lucruri practice. Mă refer la aproape orice activitate de la bucătărie, grădinărit sau îngrijire a casei. Acestea nu trebuie prezentate ca pe o responsabilitate, ci ca pe o plăcere de a-ți îngriji spațiul în care trăiești. În mod similar, în paralel, micuțul învață să aibă grijă de sine însuși. Poate că pare o glumă atunci când spun că e o plăcere să duci gunoiul. Totuși, dacă fiul sau fiica ta înțelege de mic scopul acestei activități, nu o va privi la maturitate ca pe o activitate neplăcută și de evitat. La fel se va întâmpla și cu alte treburi casnice pe care le va învăța în joacă.'

Citește și: Care sunt principiile educației Montessori

Sursa foto: 123rf.com