Poveștile din secolele trecute vorbesc despre celebrități controversate, care și-au câștigat talentul de geniu semnând un pact cu Diavolul. Inteligența neobișnuită și faima dobândită peste noapte au fost puse pe seama duhurilor necurate. Legendele s-au păstrat până în zilele noastre, iar unele fapte din acele vremuri te pun pe gânduri…

5224183161_bf55029ffe_z

Photo credit: vidalia_11 / Foter.com / CC BY

Magia din viața dr. Faust

Personalitatea și viața celebrului Faust îi intrigă pe istorici și în zilele noastre, deoarece nu s-au păstrat prea multe detalii concrete din vremea sa. Se pare că s-a născut în Germania, în Wurttemberg în preajma anului 1840. Până la vârsta de 30 de ani studiază în Cracovia teologia, dar este interesat și de alchimie, astronomie și astrologie. A încercat să devină profesor și a predate o vreme în Kreuznach, dar a fost acuzat că ar fi molestat câțiva băieți și a fost dat afară. Un cunoscut de al lui scria la acea vreme că Faust profita de naivitatea oamenilor și le pretindea sume frumoase bani pentru a-i trata de diverse afecțiuni sau pentru a le vinde poțiuni miraculoase. După conflictul din școală, Faust a devenit subiectul unor zvonuri mult mai periculoase. Lumea începuse să creadă că își vânduse sufletul diavolului, deoarece nu era nici prea religios și nici nu ținea cont de regulile sociale. Într-o discuție cu un călugăr franciscan, Faust ar fi spus că are mai multă încredere în demoni, decât în Dumnezeu, drept pentru care și-a pierdut o altă slujbă în învățământ, de data aceasta de la Universitatea din Erfurt. În acea vreme, Faust era prieten cu Martin Luther care ar fi fost martorul înțelegerii pe care teologul răzvrătit ar fi semnat-o cu Necuratul. Ce anume ar fi avut de câștigat Faust, nu se știe exact, deoarece zvonurile rele l-au urmărit toată viața, a colindat prin diverse orașe fără să își facă vreun rost și nici avere nu a adunat. În schimb, faima numelui său a rămas vie de-a lungul anilor și a inspirat poeme și opere nemuritoare.

Talentul lui Paganini, urmărit de zvonuri sumbre

Destinul marelui violinist a fost hotărât dinainte de naștere sau cel puțin așa susținea mama lui care a visat că va aduce pe lume un geniu al vioarei. Mama sa a avut atât de multă încredere în visul ei, încât și-a convins soțul să facă orice sacrificiu pentru ca micul Niccolo să studieze vioara, chiar dacă erau săraci și abia trăiau de la o zi la alta. Într-adevăr, până la vârsta de 7 ani, micul Paganini (1782 – 1840) învățase toate tainele vioarei și ale mandolinei, iar de la 11 ani susținea singur spectacole impresionante, care emoționau publicul. În adolescență își compunea singur ariile muzicale, iar, până la 30 de ani, numele lui ajunsese faimos în toată Europa. Dar invidia contemporanilor avea să născocească zvonuri sumbre și să îl acuze pe Paganini că și-ar fi vândut sufletul diavolului pentru a primi talentul nepământesc cu care era înzestrat. Straniu este că Paganini nu a respins niciodată zvonurile, ba din contră, le-a persiflat, dar i-a lăsat pe apropiați să creadă că există un sâmbure de adevăr…

Robert_Johnson 1Robert Johnson, una dintre cele mai controversate celebrități

”Cel mai mare cântăreț de muzică blues care a trăit vreodată”, după cum îl numea Eric Clapton, Robert Jonson este un adevărat etalon al vieții muzicale americane și inspirația a generații întregi de artiști. Artistul de culoare s-a născut în anul 1911 și a trăit doar 27 ani, dar talentul lui a fost apreciat încă din primii ani ai adolescenței. În prezent, el ocupă locul 5 în top 100 cei mari chitariști ai tuturor timpurilor realizat de revista ”Rolling Stone”. Moartea suspectă la o vârstă atât de tânără a amplificat zvonurile conform cărora Johnson ar fi plătit o poliță grea diavolului pentru talentul cu care a fost dăruit. Legenda spune că tânărul Johnson a renunțat la școală și că nu își dorea nimic altceva decât să devină cel mai bun chitarist și cântăreț de blues, dar nu avea nici pregătirea și nici talentul necesar. O bătrână din comunitatea lui l-a îndemnat să își ia chitara veche și dezacordată și să meargă noaptea la o intersecție de drumuri. Se crede că Robert s-ar fi întâlnit astfel cu diavolul, deghizat în persoana unui bătrân de culoare, care i-a acordat chitara și i-a insuflat geniul muzical.

sursa foto: Wikipedia.org/Foter.com