A trecut prin clipe cumplite. Însărcinată în aproape cinci luni cu al treilea copil, îndrăgita actriță a pierdut sarcina: „Încă am coșmaruri…”

A trecut prin clipe cumplite. Însărcinată în aproape cinci luni cu al treilea copil, îndrăgita actriță a pierdut sarcina: „Încă am coșmaruri...”

Milla Jovovich  și-a șocat fanii cu o mărturisire neașteptată. Nimeni nu a știut că celebrul fotomodel a trecut printr-un episod atât de traumatizant. Însărcinată în aproape cinci luni cu al treilea copil, actrița a pierdut sarcina. Ea a fost nevoită să facă avort de urgență, după ce intrase în travaliu prematur.  

Milla a  decis să facă avort, la recomandarea medicilor, având în vedere riscurile de a avea un copil cu șanse minime de supraviețuire. Actrița a povestit că a fost nevoită să stea trează pe durata întregii proceduri, dezvăluindcă a fost „una dintre cele mai îngrozitoare experiențe prin care a trecut'.  Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu doi ani, când ea se afla pe platourile de filmare într-o țară din Estul Europei și a ajuns la spital cu risc imediat de naștere premature, fiind însărcinată în 18 de săptămâni.

Într-o postare pe Instagram, actrița americană de origine ucraineană, a vorbit deschis despre această experiență traumatizantă, după ce tot mai multe state americane au început să interzică avortul, „heartbeat bill' (legea bătăii inimii) fiind semnată recent și de guvernatorul Brian Kemp în Georgia.

Milla Jovovich este revoltată că tot mai multe țări interzic avortul

„Avortul este cel mai negru coșmar. Nicio femeie nu vrea să treacă prin așa ceva. Dar trebuie să luptăm pentru a ne asigura că drepturile noastre de a face unul în condiții sigure sunt respectate. Nu am vrut niciodată să vorbesc despre această experiență, dar nu pot să tac când sunt atât de multe în joc', a scris actrița.

„Avortul este suficient de greu pentru femei la un nivel emoțional extrem de ridicat fără să fie nevoite să treacă prin condiții nesigure și insalubre', a scris Milla, continuând prin a evidenția că doar gândul la condițiile pe care celelalte femei sunt nevoite să le îndure din cauza acestor legi îi provoacă greață. Apoi, actrița a descris depresia dificilă prin care a trecut din cauza acestei situații și cât de mult a trebuit să lucreze pentru a-și reveni.

„Am trecut printr-un avort de urgență în urmă cu doi ani. Eram însărcinată în patru luni și jumătate și filmam în Europa de Est. Am intrat în travaliu înainte de termen și mi s-a spus că trebuie să fiu trează pe tot parcursul procedurii. A fost una dintre cele mai groaznice experiențe prin care am trecut. Încă am coșmaruri. Eram singură și fără ajutor', a povestit Milla.

Mai multe legi restrictive sunt luate în considerare în mai multe state americane. Legea din Alabama ar interzice avortul în totalitate, cu excepția unei complicații severe care ar duce la punerea vieții în pericol a mamei. Doctorii care ar face avorturi în aceste state ar risca 99 de ani în închisoare. Ohio și Kentucky au trecut legi asemănătoare, în timp ce Utah și Arkansas au votat pentru limitarea avorturilor înainte de mijlocul celui de-al doilea trimestru.

 

Milla Jovovich a reacționat vehement pe rețeaua de socializare, după ce autoritățile statului Georgia au interzis avortul după șase săptămâni de sarcină. Actrița consideră decizia guvernatorului Brian Kemp „draconică' și militează pentru respectarea dreptului femeilor de a întrerupe o sarcină într-un mediu controlat și sigur.

„Marțea trecută, guvernatorul Brian Kemp a semnat o lege aspră, care scoate în afara legii toate avorturile după șase săptămâni de sarcină – înainte chiar ca cele mai multe femei să știe că sunt însărcinate – incluzând cazurile de viol și incest. Acest lucru face din Georgia al șaselea stat care promovează această interdicție restrictivă, după Ohio, Mississippi, Kentucky, Iowa și Dakota de Nord. Avortul este suficient de dur pentru femei la nivel emoțional, fără a mai pomeni de posibilitatea de a-l face în condiții nesigure și neigienice', a  mai scris Milla Jovovich.

CItește și: