Ai auzit de ”paradoxul francez”? În ciuda faptului că au o alimentație bogată în grăsimi saturate, mulți francezi, mai ales din zona de sud-vestul țării, reușesc să se ferească de bolile cardiovasculare, și asta datorită unui element important: polifenolii, substanțe cu adevărat minune, existentă în struguri. Ce legătură are acest subiect cu frumusețea? Foarte simplu: polifenolii influențează nu doar interiorul nostru, ci și felul în care arată și se simte pielea noastră. Tocmai de aceea, preparatele pe bază de struguri ar trebui să fie obligatorii în această perioadă.

Un super-ingredient în tratamentele cosmetice

Datorită proprietăților antioxidante, strugurii reușesc să curețe tenul foarte bine de praf și impuritățile adunate peste zi. Și nu ai nevoie de altceva decât câteva boabe zdrobite, pentru că în coaja și semințele acestora se găsesc un antioxidant foarte puternic, resveratrol. Aplică pasta proaspăt obținută pe ten, așteaptă circa 10 minute, apoi clătește. În plus, strugurii sunt considerați fructe anti-ageing, datorită conținutului ridicat de vitamina C și acizi grași, care ajută la formarea colagenului – cel care dă elasticitate și fermitate pielii. Și nu în ultimul rând, conține acizi hidroxilici, care reîntineresc pielea, reduc aspectul liniilor fine și pigmentarea pielii. Așadar, din momentul în care apar strugurii, o cură cu aceste fructe este bine-venită.

Măști cu struguri

– O mască eficientă este cea formată din struguri și mere. Creează un amestec din cele două fructe pasate pe care-l lași apoi pe ten, astfel încât ingredientele active să-și facă treaba. La final, clătește.

– Ai nevoie de o mască hidratantă? Combină pulpa a câteva boabe de struguri cu o lingură de miere de albine și aplică pe ten. Cele două ingrediente vor acționa asupra tenului, influențându-l în bine.

– A treia mască, pe care o poți pregăti imediat, este formată din struguri și iaurt. Procedeul este același: pasezi câteva fructe, amesteci cu o lingură de iaurt, întinzi iaurtul pe față și stai așa, relaxându-te, timp de 20 de minute. La final, clătește.

 

Copyright: chupacabra47 / 123RF Stock Photo